Culise. Macovei i-a propus lui Nicuşor Dan să fie candidatul unei alianţe electorale la Primăria Capitalei. De ce a refuzat

Monica Macovei, despre câtă putere a primit SRI din partea Guvernului 

Nicuşor Dan, preşedintele Uniunii Salvaţi Bucureştiul, a respins propunerea M10 de a forma o alianţă electorală sub umbrela căreia să candideze la Primăria Capitalei. Monica Macovei a explicat, la Adevărul Live, că Nicuşor Dan i-a transmis că a comandat un sondaj online care i-a relevat că că M10 nu îi aduce mai multe voturi decât dacă ar candida din partea USB.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Ciprian Ciucu, candidatul M10, a spus că bucureştenii vor o singură listă. I-am spus că cedăm şi îl susţinem pe el pentru a fi candidatul la Bucureşti, mergând şi la parlamentare. Nicuşor Dan ne-a spus că se mai gândeşte, dar că în principiu nu vrea. Duminică am avut o discuţie cu Nicuşor Dan. Şi Ciprian Ciucu a vorbit. I-am spus să ne răspundă pe mail. Nu ne-a răspuns. A răspuns la Digi că nu face nicio alianţă“, a spus Monica Macovei, la Adevărul Live.

Ulterior, Nicuşor Dan le-a explicat că nu face alianţă electorală punctuală cu M10 pentru că nul ajută să obţină un scor mai mare, concluzie trasă în urma unui sodnaj online pe care l-a efectuat.  „Încerc să citez: „Eu am făcut un sondaj online să văd ce îmi aduce alianţa cu M10. Acest sondaj mi-a spus că nu schimbă cu nimic situaţia mea. Şi atunci de ce să fac alianţă cu voi?“. Tu singur nu vei câştiga, dar cu noi vei câştiga. I-am dat toate argumentele din lume. Nu a vrut. A refuzat. Nu am dat dovadă de orgoliu deşi Ciprian Ciucu este preşedintele Consiliului Naţional de Integritate“, a mai spus Macovei.

Ciprian Ciucu, candidatul susţinut de M10 la Primăria Capitalei, a povestit cum a decurs încercarea sa de colaborare cu Nicuşor Dan, preşedintele Uniunii Salvaţi Bucureştiul (USB). Fostul preşedinte al Consiliului Naţional de Integritate susţine că i-a facut liderului USB, săptămâna trecută. o oferta considerată „corecta"“ şi „echilibrată“, iar Nicuşor Dan a ales să răspundă la televizor.

Potrivit relatării lui Ciucu, redată de Hotnews, întâlnirea cu Nicuşor Dan nu a dus la un răspuns concret al liderului USB. „Mi-am zis că scopul nostru comun e atât de evident încât, cu toată deschiderea din lume, m-am dus la Nicuşor şi i-am dat de înţeles că în numele a ceea ce el numeşte «un alt fel de a face politică» sunt dispus să-l susţin. Mărturisesc, îmi pică niţel cam rău gândul la o retragere prematură, înainte să am şansa să demasc personal lipsă de substanţă a candidaţilor PSD şi PNL, în dezbateri, faţă în faţă“, a afirmat Ciucu.

Preşedintele Organizaţiei Bucureşti a Mişcării Liberale, Octavian Bădescu, îi adresează o scrisoare deschisă lui Nicuşor Dan, candidat al USB pentru Primăria Generală, în care îl critică pe acesta pentru refuzul dialogului cu alte partide recent apărute pe scena politică şi care urmăresc să fie o contrapondere la marile formaţiuni ca PSD şi PNL. „Fii cel care agrega, nu cel care dezbină, fii cel care da semnalul schimbării şi nu cel care poate duce ideea de înnoire a clasei politice în derizoriu, cel care va pune speranţele românilor pe butuci pentru mulţi ani de acum încolo“, se arată în scrisoarea lui Octavian Bădescu adresată lui Nicuşor Dan.

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările