Cristian Ghinea, explicaţii referitoare la legătura sa cu ONG-ul CRPE

Cristian Ghinea, explicaţii referitoare la legătura sa cu ONG-ul CRPE

Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea. FOTO Eduard Enea

Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, a dat explicaţii referitoarea la legătura sa cu ONG-ul CRPE pe contul personal de Facebook, acestea fiind făcute în urma recentelor dezinformări din presă, apărute după disputa cu deputaţii Victor Ponta şi Sebastian Ghinea.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cristian Ghinea a răspuns mai multor întrebări pe pagina personală de Facebook. „Am fost membru fondator şi preşedinte. M-am retras inclusiv din calitatea de membru simplu al ONG-ului când am început să lucrez la Guvern“, a declarat ministrul Fondurilor Europene fiind întrebat de legătura sa cu CRPE. 
 
Demnitarul a punctat şi faptul că ONG-ul CRPE nu a avut vreun contract POSDRU şi nici legături cu Ministerul Afacerilor Externe.  „Nu a existat nici un parteneriat, CRPE a participat la call-uri de proiecte transparente şi competitive, alături de alte zeci de ONG-uri şi instituţii. Uneori a câştigat, alteori nu. Lista proiectelor şi bugetele au fost publice întotdeauna, se găsesc pe site-urile respective“, a mai spus Ghinea. 
 
Ministrul Fondurilor Europene a subliniat şi că nu a avut nicio afacere cu statul.  Pus să comenteze acuzatia deputatului Sebastian Ghita care afirma că  „ministrul Ghinea se ocupa în MFE doar de interesele sale personale şi nu lucrează la altceva decât la noile scheme prin care să poată să sifoneze fonduri UE prin POSDRU“, Ghinea a răspuns scurt: „o prostie“. 


Ghinea versus Ponta şi Ghiţă

Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, i-a trimis o scrisoare deschisă fostului premier Victor Ponta, aceasta fiind o urmare a repetatelor acuzaţii aduse de social-democrat  la adresa actualului Guvern.

În scrisoarea deschisă, Ghinea a enumerat problemele lăsate de fosta guvernare şi a punctat că echipa Cioloş a greşit pentru că nu a răspuns atacurilor. „Am muncit tăcuţi la repararea politicilor lăsate de politicieni ca dumneavoastră. A venit vremea să vorbim. Vom mai vorbi. Şi nu în şoaptă”, avertizează Ghinea.

Rând pe rând, Ghinea a subliniat că guvernarea Ponta  şi-a bătut joc de micii fermieri, „acţionând doar interesul marilor agricultori“ prin modul cum a fost dezvoltat Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR),  faptul că foştii ministri ai Fondurilor Europene au neglijat pregătirea absorţiei sau că au tergiversat începerea lucrărilor la austostrada Sibiu-Piteşti. Nu în ultimul rând, Ghinea a sugerat că Ponta că i-a făcut cadou lui Ghiţă marile contracte din IT. „Domnule Ponta, a te durea în cot de români înseamnă să acaparezi sistemul informatic al ţării, să-l foloseşti în interesul personal, să încurci şi să umileşti cetăţenii punându-i pe drumuri de la o instituţie a statului la alta. În procesul de debirocratizare început de Guvernul Cioloş ne-am lovit des de sisteme informatice prost croite, ineficiente şi scumpe, dar mai ales incapabile să comunice unele cu altele. Întrebând cum s-a ajuns la asta, funcţionarii dau din umeri şi şoptesc: „Ghiţă”, a afirmat Ghinea.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările