Consiliul Autorităţilor Locale din România şi Republica Moldova face demersuri să obţină personalitate juridică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Consiliul Autorităţilor Locale din România şi Republica Moldova FOTO: ACOR
Consiliul Autorităţilor Locale din România şi Republica Moldova FOTO: ACOR

Documentele pentru obţinerea personalităţii juridice au fost deja înaintate la Secretariatul General al Guvernului de către Asociaţia Comunelor din România şi Congresul Autorităţilor Locale din Moldova

În anul 2013, Asociaţia Comunelor din România şi Congresul Autorităţilor Locale din Moldova au constituit Consiliul Autorităţilor Locale din România şi Republica Moldova (CALRRM), iar colaborarea între cele două entităţi a fost extrem de bună, materializată printr-o serie lungă de înfrăţiri între localităţi din cele două ţări surori.

CALRRM este o entitate fără personalitate juridică, iar mai nou Asociaţia Comunelor din România a demarat procedurile pentru a obţine personalitatea juridică a Consiliului Autorităţilor Locale din România şi Republica Moldova. Documentele pentru oficializarea juridică a Consiliului sunt deja depuse la Secretariatul General al Guvernului, conform procedurilor.

„Este dorinţa comună a ACOR şi a Congresului Autorităţilor Locale din Moldova de a întări legăturile dintre noi, pentru că am reuşit deja peste 100 de înfrăţiri între localităţi din România şi Republica Moldova. O a doua componentă ar fi sprijinul pe care asociaţia noastră să îl dea pentru recunoaştere la nivelul Uniunii Europene şi să devenim membru afiliat. O a treia componentă este un transfer de cunoştinţe de bune practici dintre România şi Republica Moldova, pentru că din acest punct de vedere România este avansată în derularea de proiecte. Nu în ultimul rând, mai vizăm şi o componentă legată de implicarea activă pentru obţinerea de finanţare prin Granturile norvegiene. Avem în derulare un parteneriat cu Asociaţia Municipiilor din România, axat pe instruirea autorităţilor locale din România în domenii precum etică, transparenţă, incompatibilităţi şi conflict de interese. Am instruit 15 formatori care, la rândul lor, vor instrui 2.000 de reprezentanţi din 1.000 de comune şi 400 de municipii din România, plus cursuri cu autorităţi locale din Republica Moldova, a declarat pentru „Adevărul” Sergiu Ţâra, preşedintele executiv al Asociaţiei Comunelor din România. Sergiu Târa este, de asemenea, preşedintele Consiliului Naţional de Integritate

Municipiul Bălţi, cea mai transparentă localitate din Republica Moldova

În echipa de formatori se află şi reprezentantul municipiului Bălţi, din Republica Moldova, localitate care a obţinut de patru ori la rând titlul de „Cea mai transparentă localitate din Republica Moldova”.

Consiliul Autorităţilor Locale din România încearcă astfel să-i recompenseze pentru acest lucru pe primarul municipiului Bălţi, Renato Usatîi, şi pe alţi reprezentanţi ai autorităţilor locale din Moldova.

Cooperarea dintre Asociaţia Comunelor din România şi Congresul Autorităţilor Locale din Moldova durează din anul 2013, iar întâlnirile dintre cele două structuri au loc la fiecare doi ani, în România sau Republica Moldova. Anul acesta, lucrările Adunării generale a CALRRM se vor desfăşura la Sibiu.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Primarii din Vrancea vor adoptarea unui Cod Administrativ. Problemele lor, dezbătute în cadrul Adunării Generale a Asociaţiei Comunelor

Primarul comunei Boloteşti a fost ales preşedintele Asociaţiei Comunelor din Vrancea

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite