Congres PMP. Moţiunea lui Tomac, sprijinită de 55 de membri ai partidului

Congres PMP. Moţiunea lui Tomac, sprijinită de 55 de membri ai partidului

Eugen Tomac FOTO: Facebook

Mai mulţi membri ai PMP au semnat o scrisoare prin care îşi arată susţinerea pentru Eugen Tomac, fostul preşedinte al formaţiunii, la viitorul Congres, în locul lui Cristian Diaconescu. Conform unui comunicat de presă, alegerea noii conduceri va avea loc pe 19 februarie, moţiunea lui Tomac fiind intitulată „PMP – un nou început pentru o Românie creștin- democrată”.

Ştiri pe aceeaşi temă

Eugen Tomac este susţinut oficial de 55 de lideri ai PMP pentru preluarea şefiei partidului la următorul Congres, care va avea loc pe 19 februarie. 

„S-a ajuns aici din cauza indeciziei de la nivelul conducerii PMP, din pricina lipsei de dialog, a alimentării consecvente a unor conflicte, în locul preocupării și acțiunii hotărâte pentru dezamorsarea acestora. De șase luni, nu s-a găsit nicio soluție în privința desemnării unui secretar general, de trei luni, în pofida apelurilor repetate care i-au fost adresate, președintele PMP nu a mai convocat nicio ședință, nicio dezbatere la nivelul structurilor statutare ale PMP, de natură a detensiona atmosfera politică tot mai încordată și deteriorată din interiorul partidului. Nu s-a mai dialogat de la nivel central nici măcar cu aleșii locali, care reprezintă zestrea noastră pragmatică, meritorie și concretă, rod al campaniilor electorale grele pe care le-am purtat la alegerile locale și generale”, se arată în comunicatul formaţiunii. 

Totodată, comunicatul PMP arată că dintre cei 55 de lideri ai partidului care îl vor susţine pe Tomac, 38 sunt preşedinţi de organizaţii judeţene. 

Organizarea Congresului PMP a stârnit tensiuni printre liderii formaţiunii. După ce o facţiune a PMP a hotărât ţinerea Congresului în februarie şi alegerea unei noi conduceri, care nu înseamnă doar preşedinte, ci întreaga garnitură a leadership-ului, adică vicepreşedinţi, secretari, dar şi şefi ai unor filiale, Cristian Diaconescu, preşedintele actual al partidului, a lansat mai multe acuzaţii la adresa membrilor care au participat la întâlnirea în care s-a hotărât convocarea Congresului. De altfel, Diaconescu a transmis că nu recunoaşte deciziile luate în şedinţa respectivă. „Nu am participat la întâlnire, Nu legitimăm nicio decizie pe care ar fi luat-o acest grup, organizat în mod nestatutar”, a transmis liderul PMP, Cristian Diaconescu.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările