Ce-l aşteaptă pe Victor Ponta la întoarcerea în ţară

Ce-l aşteaptă pe Victor Ponta la întoarcerea în ţară

Premierul Victor Ponta a revenit în funcţie FOTO Mediafax

La revenirea în ţară, Ponta ar putea renunţa la scaunul său de la Palatul Victoria, repetând scenariul de la momentul revenirii sale din Turcia, când a anunţat că renunţă la şefia PSD din cauza problemelor sale penale

Ştiri pe aceeaşi temă

Premierul Victor Ponta a ajuns, luni, la Guvern, după 12 zile de concediu de odihnă, şi s-a deplasat fără a se mai ajuta de cârje. Diseară, la ora 19.30, Ponta este invitat într-o emisiune specială la postul România TV, televiziunea patronată de Sebastian Ghiţă, prietenul premierului.

Premierul Victor Ponta şi-a încheiat sâmbătă croaziera din Caraibe, iar astăzi este aşteptat să-şi reia activitatea în fruntea Guvernului. Ponta i-a delegat vicepremierului Gabriel Oprea atribuţiile de conducere a Guvernului, în perioada 29 iulie - 9 august. Opoziţia, partenerii din coaliţia de guvernare, chiar şi propriul partid aşteaptă, cu toţii, să vadă ce decizie a luat Victor Ponta cu privire la rămânerea sa în fruntea Executivului. Mai ales după ce în ultimele zile s-a vehiculat tot mai mult şi pe toate posturile de televiziune varianta demisiei din funcţia de premier, generată de presiunile din coaliţia de guvernare şi din PSD, dominat acum de Liviu Dragnea.

Sunt surse din apropierea premierului care spun chiar că Victor Ponta are deja redactat comunicatul de presă prin care anunţă retragerea din funcţia de premier. Codul Fiscal ar putea fi motivul invocat de Ponta pentru părăsirea Palatului Victoria. Victor Ponta şi-a însuşit toate măsurile din proiectul de lege respins de preşedintele Klaus Iohannis, repetând în nenumărate rânduri că susţine Codul Fiscal în forma iniţială. În lipsa sa, vicepremierul Gabriel Oprea, cel care i-a ţinut locul la Palatul Victoria, a iniţiat consultări pe tema Codului Fiscal cu toate partidele parlamentare. Spre deosebire de solicitarea PNL, care a rămas fără un răspuns din partea celorlalte forţe politice, invitaţiei lui Gabriel Oprea i-au dat curs, rapid, toţi cei implicaţi, mai puţin premierul Victor Ponta, care se afla în concediu.

Răzvan Prişcă, analist politic, crede că acţiunea lui Oprea de a iniţia, pe cont propriu, consultări cu celelalte partide a fost îndreptată către premierul Victor Ponta, dar pune în dificultate şi PNL, care a venit cu o propunere similară, rămasă fără ecou. „Într-un tandem deja vizibil cu Liviu Dragnea, pare că echipa Dragnea-Oprea e în război politic cu Ponta şi asociaţii săi din guvern şi nu cu adversarul logic, PNL, pe care îl ignoră“, crede analistul politic Răzvan Prişcă.

Deşi aflat în vacanţă în străinătate, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a răspuns pozitiv ambelor invitaţii la dialog pe tema Codului Fiscal, după apelul lui Gabriel Oprea, delegându-l pe ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, ca reprezentant al PSD. După răspunsul lui Dragnea, Alina Gorghiu a revenit şi a spus, cu subiect şi predicat, că PNL va da curs invitaţiei UNPR, arătând că liberalii vor participa la discuţiile pe tema Codului Fiscal pe 17 şi pe 19 august şi „oricând va fi necesar“.

„Gabriel Oprea ocupă pas cu pas locul rămas gol în urma dispariţie lui Victor Ponta. Pe lângă probabile promisiuni făcute în ultimele luni, Gabriel Oprea joacă politic prin a-şi consolida poziţia de lider important şi de viitor pol de putere la umbra căruia se pot retrage cei care nu îşi mai găsesc locul în PSD sau alte partide mici. Discuţiile în jurul Codului Fiscal sunt ocazia nemaipomenită pentru Gabriel Oprea de a arunca la coş ipotetica moştenire a lui Victor Ponta şi pune punct prezenţei în prim-planul politicii de top a fostului preşedinte PSD, cel cunoscut ca încă premierul Ponta“, a arătat şi Dan Ionescu.

Citeşte şi:

Pe cine atinge acţiunea lui Oprea de a iniţia consultări pe tema Codului Fiscal

Analiştii politici cred că, prin iniţiativa de a invita partidele politice la consultări pe tema Codului Fiscal, vicepremierul Gabriel Oprea vrea să-şi întărească poziţia politică, lăsând în ofsaid PSD şi PNL, dar mai ales pe premierul Victor Ponta, cel care şi-a însuşit măsurile fiscale din proiectul respins de preşedintele Klaus Iohannis.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările