Iohannis: Suntem gata să găzduim o prezenţă crescută a trupelor aliate pe teritoriul nostru. Măsurile luate de NATO, un răspuns eminamente defensiv

Iohannis: Suntem gata să găzduim o prezenţă crescută a trupelor aliate pe teritoriul nostru. Măsurile luate de NATO, un răspuns eminamente defensiv

FOTO: Presidency.ro

Klaus Iohannis a anunţat, după şedinţa CSAT, măsurile care vor fi luate de instituţiile din România pentru gestionarea situaţiei, în cazul unei escaladări a conflictului din Ucraina. Şeful statului a subliniat că România e gata să găzduiască şi mai mulţi militari aliaţi şi a punctat faptul că măsurile NATO „sunt eminamente defensive”.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE - Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, după şedinţa CSAT, care au fost discuţiile şi care sunt deciziile luate. 

„Astăzi am făcut o analiză completă a situaţiei de securitate din regiune, inclusiv din punctul de vedere al implicaţiilor militare, economice şi energetice, dar şi din perspectiva migraţiei necontrolate. România are peste 600 de kilometri de frontieră comună cu Ucraina şi trebuie să ne asigurăm că suntem pregătiţi pentru orice scenariu posibil. (...)

Vreau să subliniez: avem un dialog permanent, extrem de dens şi de substanţial, la toate nivelurile, în cadrul NATO, cu Statele Unite ale Americii, în cadrul OSCE şi al Uniunii Europene. Escaladarea tensiunilor şi consolidarea masivă a prezenţei militare a Federaţiei Ruse în proximitatea Ucrainei şi în regiunea Mării Negre afectează securitatea şi stabilitatea internaţionale. (...)

Am analizat o gamă întreagă de acţiuni potenţiale, de la atacurile cibernetice menite să destabilizeze instituţii şi infrastructura critică, aşa cum am văzut recent în Ucraina, până la utilizarea energiei pentru a atinge obiective politice sau folosirea dezinformării şi a propagandei. A fost un schimb de evaluări care a inclus, cum este şi firesc, elementele care au reieşit din coordonarea noastră aprofundată şi constantă cu aliaţii şi partenerii atât în cadrul NATO, cât şi în cadrul Uniunii Europene”, a declarat Klaus Iohannis, miercuri, la Cotroceni. 

Totodată, reiterăm susţinerea pentru integritatea teritorială şi suveranitatea Ucrainei şi a celorlalţi parteneri estici, precum şi pentru consolidarea rezilienţei acestora. (...)Subliniez încă o dată că măsurile luate de NATO până în prezent pentru întărirea prezenţei militare pe Flancul de Est reprezintă un răspuns eminamente defensiv la riscurile, ameninţările şi provocările de securitate în creştere din regiune.

Salut şi cu acest prilej mesajele clare transmise inclusiv public de către Preşedintele Statelor Unite, Joseph Biden, şi de către Preşedintele Emmanuel Macron cu privire la disponibilitatea Statelor Unite şi a Franţei – parteneri strategici ai României – de a spori prezenţa în ţara noastră, ca parte a răspunsului aliat la evoluţiile de securitate din regiune. (...) Am spus-o constant şi repet că suntem gata să găzduim o prezenţă aliată crescută pe teritoriul nostru. De altfel, în urma anunţurilor SUA şi ale Franţei, suntem în contact cu cei doi aliaţi pentru a stabili concret modalităţile de realizare pe teritoriul nostru a prezenţei militare a celor doi parteneri”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.

„Am decis în şedinţa CSAT o serie de măsuri importante. Voi da, din motive lesne de înţeles, doar câteva exemple, având în vedere sensibilitatea tematicii. Cum ar fi continuarea demersurilor concrete pentru creşterea prezenţei Aliate şi a SUA pe teritoriul României, ca măsură de întărire a securităţii statului român.

Guvernul României şi instituţiile cu atribuţii în domeniu vor continua planificarea, la nivel interinstituţional, pentru gestionarea eventualelor intrări de refugiaţi pe teritoriul nostru şi pentru a fi pregătiţi să gestionăm efectele negative ale situaţiei de securitate în domeniile economic, energetic şi financiar-bancar. De asemenea, vor fi urgentate procedurile de revizuire a proiectelor de lege referitoare la securitatea naţională cuprinse în Planul de implementare a Strategiei Naţionale de Apărare a Ţării pentru perioada 2020-2024.

Şeful Statului Major a prezentat astăzi în CSAT un plan de măsuri care vine în completarea, în continuarea planurilor deja existente, armonizate cu NATO, şi care vor avea ca rezultat o pregătire corespunzătoare a României pentru orice scenariu. Acest plan a fost aprobat de CSAT”, a mai transmis şeful statului. 

***

Şeful statului a convocat şedinţa CSAT de săptămâna trecută, 21 ianuarie, şi a transmis că pe agendă sunt incluse subiecte privind securitatea din Zona Extinsă a Mării Negre şi pe Flancul Estic al NATO, dar şi măsuri privind dezvoltarea capacităţilor de răspuns la noile provocări ale mediului de securitate şi creşterea rezilienţei. Anunţul preşedintelui Iohannis a venit după ce Rusia a cerut retragerea trupelor NATO din România şi Bulgaria.

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu a declarat înainte de şedinţa CSAT că nu se pune problema trimiterii de soldaţi sau echipamente în Ucraina. „Nu se pune problema de a trimite soldaţi sau echipamente în Ucraina”, a afirmat Dîncu, precizând că nici NATO nu poate să facă acest lucru, dislocarea trupelor putând fi făcută doar dacă este ameninţată o ţară membră a NATO, iar în cazul Ucrainei nu e vorba de acest lucru.

Foto: Presidency.ro

Statele Unite ale Americii şi Franţa au anunţat recent că intenţionează să trimită trupe militare în România, în contextul tensiunilor cu Rusia.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările