UPDATE Opt soldaţi români, răniţi în Afganistan într-un atac sinucigaş. Atentatul s-a soldat cu moartea a 11 copii. Reacţia lui Iohannis

UPDATE Opt soldaţi români, răniţi în Afganistan într-un atac sinucigaş. Atentatul s-a soldat cu moartea a 11 copii. Reacţia lui Iohannis

Soldaţi în districtul Daman din Afganistan - ilustraţie de arhivă Foto: AFP

Opt militari români au fost răniţi într-un atentat sinucigaş comis în sudul Afganistanului. Militarii nu sunt însă în stare gravă, după cum au declarat pentru „Adevărul“ surse din MApN. Atacul, în care au murit 11 copii, a fost comis lângă o moschee din districtul Daman.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE Cei opt militari din Batalionul 30 Protecţia Forţei "Vulturii Carpaţilor" din Câmpulung Muscel răniţi luni în Afganistan au între 34 şi 43 de ani şi sunt pentru a doua sau a treia oară într-o astfel de misiune, scrie news.ro.

Cei opt sunt  plutonierul major Ionescu Marius Valentin (41 de ani, căsătorit, aflat la a treia misiune în Afganistan), plutonierul Rădoi Eugen Luci (39 de ani, căsătorit, o misiune în Kosovo, la a treia misiune în Afganistan), caporalul clasa a III-a Ganţă Adrian Bogdan (40 de ani, căsătorit, la a doua misiune în Afganistan), caporalul clasa a III-a Popescu Florin Adrian (38 de ani, căsătorit, aflat la a doua misiune în Afganistan), caporalul clasa a III-a David George Marian (34 de ani, căsătorit, la a doua misiune în Afganistan), caporalul clasa a III-a Radu Ionel (39 de ani, căsătorit, la a treia misiune în Afganistan), caporalul clasa a III-a Popelcă Petre (43 de ani, căsătorit, la a treia misiune în Afganistan) şi caporalul clasa a III-a Bădulescu Nicolae Marian (43 de ani, căsătorit, la a doua misiune în Afganistan).

UPDATE: Mesajul premierului Viorica Dăncilă: „M-a întristat profund vestea atentatelor din Afganistan, în urma cărora şi-au pierdut viaţa civili, inclusiv copii, iar opt militari români au fost răniţi. Gândurile mele se îndreaptă către toţi cei care au avut de suferit de pe urma acestor evenimente tragice. Ministrul Apărării mi-a transmis că este în legătură permanentă cu echipa de comandă, iar medicii le acordă răniţilor ajutorul de specialitate. Le doresc însănătoşire grabnică militarilor noştri şi multă putere familiilor lor pentru a trece cu bine peste aceste momente dificile.”
 
UPDATE Mesajul preşedintelui Klaus Iohannis: „Am aflat astăzi cu profundă durere despre atentatul din Afganistan soldat cu pierderi de vieţi omeneşti, printre care şi copii. În urma acestui tragic eveniment, opt militari români, aflaţi în teatrul de operaţii din Afganistan, au fost răniţi. Le urez însănătoşire grabnică şi multă putere lor şi familiilor acestora în aceste momente de grea încercare. Le suntem alături militarilor noştri care ne reprezintă ţara cu profesionalism şi dedicare în cele mai periculoase zone din lume, pentru menţinerea păcii şi asigurarea securităţii internaţionale.”
 
UPDATE 13.14 Militarii români răniţi în atacul de luni din sudul Afganistanului fac parte din Batalionul 30 Protecţia Forţei „Vulturii Carpaţilor“ din Câmpulung Muscel.
 
„Opt militari din Batalionul 30 Protecţia Forţei "Vulturii Carpaţilor" din Câmpulung Muscel au fost răniţi luni, 30 aprilie, în Afganistan, în jurul orei 9.00, ora României, în timpul unei misiuni în zona de responsabilitate, fiind ţinta unui autovehicul capcană (VBIED - Vehicle-Borne Improvised Explosive Device). Militarilor li s-a acordat primul ajutor la faţa locului, după care au fost evacuaţi la spitalul militar din Kandahar, unde se află în stare stabilă. Numele lor vor fi făcute publice după anunţarea familiilor“,a anunţat MApN, citat de News.ro.
 
Conducerea Ministerului Apărării Naţionale este informată permanent despre starea răniţilor.
 
Militarii din Câmpulung Muscel execută o misiune în Afganistan în perioada februarie – august 2018. Aceştia execută, în teatru, misiuni specifice de asigurare a protecţiei forţei din Baza Aeriană Militară Kandahar şi misiuni de instruire, consiliere şi asistenţă a Forţelor Naţionale Afgane. Unitatea militară din Câmpulung Muscel a mai executat misiuni în Kosovo (în anii 2005 şi 2007) şi Afganistan (în anul 2008).
 
UPDATE 13.08 „Militarii aflaţi în misiune se aflau într-un convoi de patrulare, când o maşină capcană s-a detonat. Opt militari au fost răniţi şi evacuaţi şi sunt în acest moment în spital, unde sunt sub atentă supraveghere medicală“, a declarat ministrul Apărării, Mihai Fifor, la Digi 24.
 
„Vestea bună e că toţi sunt în afara oricărui pericol. Leziunile suferite nu sunt grave. Suntem în legătură permanentă cu echipa de comandă din Afganistan. Medicii le acordă ajutor de specialitate. E un eveniment pe care nu ni l-am fi dorit“, a adăugat el.
 
UPDATE 13:00 Opt soldaţi români au fost răniţi, dar nu sunt în stare gravă, au declarat surse din Ministerul român al Apărării pentru „Adevărul“.
 
 
- Ştirea iniţială - 
 
Unsprezece copii au fost ucişi într-un atentat sinucigaş cu maşină-capcană comis de un kamikaze presupus a fi taliban lângă o moschee din sudul Afganistanului. Anunţul a fost făcut luni de un purtător de cuvânt al poliţiei, relatează dpa international, care precizează că printre răniţi se numără şi soldaţi români
 
Potrivit sursei citate, 16 persoane, inclusiv civili, poliţişti şi soldaţi români au fost răniţi în atacul comis în districtul Daman.
 
Atacatorul s-a aruncat în aer cu vehiculul când un convoi de trupe străine trecea în apropiere, a precizat poliţia.
 
Deocamdată, talibanii nu au confirmat dacă se află în spatele atacului, care este separat de un dublu atentat sinucigaş cu bombă comis la Kabul, capitala Afganistanului, mai devreme în dimineaţa de luni. 
 
Potrivit unor oficiali din Kandahar, explozia a avut loc luni dimineaţă în satul Haji Abdullah Khan din districtul Daman, când un atentator sinucigaş a detonat un vehicul plin de explozibili, relatează site-ul afgan tolonews.com.
 
În anul 2018, Armata României participă la misiunea NATO Resolute Support din Afganistan cu 625 de militari, alţi aproximativ 300 fiind desfăşuraţi în operaţii sub comandă/mandat NATO, UE, ONU şi OSCE în alte regiuni, aminteşte News.ro.
 
În timpul misiunilor externe, 29 de militari şi-au pierdut viaţa şi alţi peste 185 au fost răniţi.
 
Situaţia de securitate în Afganistan se menţine instabilă, cele mai multe incidente înregistrându-se în provinciile din estul şi sudul Afganistanului.
 
Forţele NATO care asigură securitatea bazelor militare şi a centrelor importante ale ţării rămân ţinte permanente ale unor posibile atacuri ale insurgenţilor.
 
România continuă să îşi menţină angajamentele în Teatrul de operaţii Afganistan, efortul principal rămâne concentrat pe asigurarea protecţiei forţei în Baza Militară Kandahar, concomitent cu participarea la instruirea, consilierea şi asistenţa forţelor de securitate afgane din comandamentele regionale Nord şi Sud.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: