Românul mort la Kabul şi-a sacrificat viaţa pentru a-şi salva colegii. Ministrul de Externe: „Atacul a vizat Ambasada României şi a ţinut câteva ore“

Românul mort la Kabul şi-a sacrificat viaţa pentru a-şi salva colegii. Ministrul de Externe: „Atacul a vizat Ambasada României şi a ţinut câteva ore“

FOTO EPA-EFE

Ministrul de Externe Ramona Mănescu a declarat marţi seară, la Digi 24, că românul care a murit în atacul sângeros din Afganistan făcea parte din echipa de securitate a misiunii diplomatice a României la Kabul şi s-a sacrificat pentru a salva viaţa colegilor săi.

Ştiri pe aceeaşi temă

GALERIE FOTO 

Colegul care a decedat era din echipa de securitate, născut în 1976 şi nu putem decât să fim recunoscători şi să plătim tribut pentru sacrificul pe care l-a făcut. Omul acesta şi-a sacrificat viaţa pentru a-i salva pe ceilalţi. Ne doare că a trebuit să-şi dea viaţa pentru a-i apăra pe ceilalţi“, a declarat Ramona Mănescu la Digi 24, precizând că în momentul atacului în clădire se aflau 12 diplomaţi români. 

La Antena 3, Ramona Mănescu a declarat că atacul de la Kabul a vizat Ambasada României: „Este la ordinea zilei această situaţie şi este incredibil. A fost ţintită Ambasada, misiunea României de acolo, a fost un atac susţinut cu maşini capcană, tiruri de mitralieră, aşa cum sunt obişnuiţi teroriştii talibani să acţioneze“.

Ministerul de Externe susţine că atacul s-a desfăşurat pe parcursul a câteva ore: a început la ora 22.00, ora României, şi a durat câteva ore după miezul nopţii, iar clădirea în care se afla sediul misiunii diplomatice a fost distrusă în proporţie de 80%. 

„Atacul a fost îndreptat asupra clădirii principale unde se afla misiunea, apoi au fost incendiate câteva clădiri anexe. A fost un asalt. O maşină capcană, urmată de un atac armat care a fost susţinut timp de câteva ore şi asta a îngreunat intervenţia echipelor de salvare. Extragerea s-a făcut spre dimineaţă, dar din fericire au reuşit să-i scoată teferi, cu amendamentul că avem un coleg decedat şi unul rănit. Toţi ceilalţi sunt în siguranţă într-o bază NATO din apropiere. 

FOTO EPA-EFE  

Nu cred că există o motivaţie anume pentru acest atac, a fost îndreptat împotriva unei misiune a unui stat partener NATO. Practic, atacul se încadrează în logica pe care o au talibanii în general: atacă fiecare punct care li se pare lor mai vulnerabil sau mai uşor de abordat. 

Românul rănit e în momentul acesta într-un spital dintr-una din bazele aliate. E în afara oricărui pericol, iar când medicii îşi vor da acordul îl vom aduce în ţară. 

Toţi oamenii de acolo vor fi aduţşi în ţară când stabilizăm situaţia. Va trebui să refacem sediul misiunii pentru a putea trimite altă echipă într-un climat de securitate. Clădirea atacată e distrusă în proporţie de 80%“, a precizat Ramona Mănescu. Ministrul a declarat că se va discuta posibilitatea organizării unor funeralii naţionale: „Ar fi un gest firesc, nu am făcut propunerea, dar vom discuta”, a spus Ramona Mănescu.

În cursul nopţii de 2 spre 3 septembrie, în cadrul campusului în care îşi desfăşoară activitatea Ambasada României la Kabul a avut loc un atac terorist îndreptat împotriva cetăţenilor străini. În urma atacului, un reprezentant al misiunii diplomatice a României la Kabul a decedat, iar altul a fost grav rănit. 

Cine asigură securitatea în Green Village, complexul luat la ţintă de talibanii afgani şi unde se află şi ambasada României la Kabul

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

FOTO EPA-EFE

Imagini din aceeasi galerie
  • FOTO EPA-EFE
  • FOTO EPA-EFE  
  • FOTO AFP
  • FOTO EPA-EFE 
  • FOTO AFP
  • FOTO EPA-EFE 
  • FOTO EPA-EFE  
  • FOTO EPA-EFE 
  • FOTO EPA-EFE 
  • FOTO EPA-EFE 
  • FOTO EPA-EFE 
  • FOTO EPA-EFE  
  • FOTO EPA-EFE  
  • FOTO EPA-EFE  
  • FOTO EPA-EFE  
Distribuie imaginea
citeste totul despre: