Preşedinte al Federaţiei Bulgare de Taekwondo, găsit împușcat în propria casă. Slavi Binev ar fi fost asasinat
Fost membru al Parlamentului European, preşedinte al Federaţiei Bulgare de Taekwondo şi vicepreşedinte al Uniunii Europene de Taekwondo, Slavi Binev (60 de ani) a fost împuşcat mortal în casa pe care o avea în Sofia. Poliția a reținut trei suspecți.

Vecinii omului de afaceri au auzit un foc de armă şi au alertat poliția, care l-a găsit mort în locuință. Cu toate că n-au oferit foarte multe informații, cazul fiind în derulare, potrivit presei din Bulgaria, anchetatorii bănuiesc că a fost vorba mai degrabă despre o dispută financiară nerezolvată decât de o crimă la comandă, scrie presa bulgară.
Potrivit secretarului-şef interimar al Ministerului de Interne, Lyubomir Nikolov, pe la locuința lui Binev au trecut înainte trei bărbaţi. Un martor ar fi auzit o împuşcătură, iar apoi i-ar fi văzut pe bărbaţi plecând în grabă cu un automobil.
Poliţia a oprit vehiculul care se pregătea să părăsească Sofia, iar cei trei au fost reținuți. Potrivit Ministerului de Interne din Bulgaria, doi dintre suspecţi au nume şi cetăţenie turcă, în timp ce al treilea este localnic. Toţi trei lucrau în domeniul construcţiilor şi dezvoltau două complexe rezidenţiale în Sofia.
Pe de altă parte, au fost găsite două pistoale, iar unul dintre acestea ar fi fost utilizat în comiterea crimei. Celălalt a fost găsit într-o geantă mică aparţinând unuia dintre pasageri. Potrivit ziarelor bulgare, poliția ar fi găsit un singur cartuş la locul faptei, iar Binev a fost ucis de un singur glonţ tras în cap.
S-a subliniat faptul că moartea lui Slavi Binev este ultima dintr-o serie de asasinate care au vizat oameni de afaceri bulgari.
Uniunea Europeană de Taekwondo a postat următorul mesaj pe contul de Facebook: „ETU a primit cu profundă tristețe vestea morții domnului Slavi Binev, vicepreședinte al ETU, membru al Consiliului World Taekwondo și președinte al Federației Bulgare de Taekwondo. Domnul Binev a fost un lider dedicat, care a adus contribuții semnificative la dezvoltarea și promovarea taekwondo-ului, atât în Bulgaria, cât și pe plan internațional. ETU transmite sincere condoleanțe familiei, prietenilor și întregii comunități bulgare de taekwondo în aceste momente dificile”.
Născut la Sofia, în 10 decembrie 1965, Slavcho Penchev Binev a practicat taekwondo, fiind om de afaceri şi politician. A fost campion european absolut în 1992, la Celje, în Slovenia. Ulterior, a activat ca arbitru internaţional, antrenor şi manager soirtuv. A fost ales preşedinte al Federaţiei Bulgare de Taekwondo şi vicepreşedinte al Uniunii Europene de Taekwondo.
În anii 90 şi la începutul acestui mileniu, Binev a avut afaceri în securitate și pază, construcţii şi divertisment. Cariera politică și-a început-o în 2007, când a fost ales în Parlamentul European ca membru al partidului Ataka. A fost reales în 2009. Ulterior şi-a înfiinţat propriul proiect politic şi s-a alăturat coaliţiei Frontul Patriotic.
A fost căsătorit și are cinci copii: Martina, Miroslava, Kaloyan, Elena (membră a lotului bulgar de gimnastică ritmică) și Viktoria. Pe lângă limba bulgară, Binev vorbea franceză, engleză, rusă și italiană.




















































