
Procurorii DIICOT Iaşi fac, luni dimineaţa, percheziţii la locuinţa lui Cristian Dide, cunoscut pentru participarea la protestele antiguvernarmentale din 2017 şi militant al legalizării canabisului. În dosar sunt suspiciuni de trafic de droguri de risc şi introducerea în ţară de droguri de risc, respectiv canabis, au declarat surse judiciare pentru „Adevărul”.
În urma percheziţiilor efectuate, au fost ridicate produse şi substanţe, susceptibile a face parte din categoria drogurilor.
La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Iaşi, vor fi conduse, în vedere audierii, un număr de 3 persoane", transmit procurorii.
Cristian
Dide este unul dintre cei mai vocali protestatari #rezist, fiind prezent la
toate manifestaţiile din Piaţa Victoriei, din 2017, împotriva guvernării PSD. Acesta
a avut mai multe conflicte cu Jandarmeria, fiind amendat de mai multe ori. Dide
deţine site-ul legalizam.ro, o platformă care susţine legalizarea canabisului.
Într-o postare din 18 noiembrie de pe pagina de Facebook a platformei, reprezentanţii acesteia anunţau că sunt în contact cu un grup de cinci parlamentari “interesaţi sa schimbe legea privind deţinerea de canabis pentru consum propriu”.
Site-ul deţinut de ONG-ul condus de Cristian Dide a publicat în premieră informaţia conform căreia premierul interimar Florin Cîţu a fost condamnat în SUA.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: