Incendiu la Institutul de Boli Cardiovasculare din Iaşi

Incendiu la Institutul de Boli Cardiovasculare din Iaşi

FOTO ISU

Un incendiu puternic a izbucnit în noaptea dinspre marţi spre miercuri, în jurul orei 00:20, la Spitalul de Boli Cardiovasculare din Iaşi, potrivit Digi24.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE 06:40 Iniţial optsprezece pacienţi în stare gravă au fost evacuaţi şi duşi cu ambulanţa către Spitalul Sfântul Spiridon, unde vor fi duse în principiu şi celelalte victime, însă în jurul orei 06:30 au fost evacuaţi şi pacienţii care se aflau internaţi la etajele inferioare.
 
Geamurile de la etajele patru şi cinci au fost sparte. 

- Ştire iniţială -
 
Flăcările au izbucnit la acoperişul clădirii.

Cadre medicale au fost chemate de acasă, pentru a veni în sprijinul persoanelor care se află internate în spital.

Flăcările mistuie de aproximativ şase ore Institutulul de Boli Cardiovasculare, care se află în zona Copou. 
 
Iniţial focul era doar în spatele clădirii, însă pe parcurs flăcările au cuprins şi zona din faţă a unităţii medicale.
 
Mai mult de 100 de pacienţi se află încă internaţi la etajele 1, 2 şi 3 ale spitalului, în timp ce pacienţii de la etajele 4 şi cinci au fost evacuaţi.
 
Mai mulţi pacienţi au fost mutaţi în alte secţii.
 
Optsprezece pacienţi în stare gravă au fost evacuaţi şi duşi cu ambulanţa către Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi.
 
Toate spitalele din Iaşi sunt în alertă în acest moment şi aşteaptă să primească victime.
 
„Am pătruns mai întâi la etajul cinci şi am luat decizia să evacuăm mai întâi pacienţii care sunt internaţi la terapie intensivă“, a declarat o angajată a spitalului.
 
Ulterior a fost evacuat un pacient intoxicat cu fum de la etajul şase, potrivit femei.
 
Aparatura care se află la cel de-al şaselea etaj a fost cuprinsă de flăcări. În acest moment nu se ştie cu exactitate dacă va mai putea fi recuperat vreun aparat de la etajele superioare.
 
Patru maşini SMURD, patru ambulanţe de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Iaşi şi mai multe autospeciale ISU se află la faţa locului.
 
Cauzele izbucnirii incendiului sunt încă necunoscute.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările