Director CNADNR, revocat din funcţie în urma scandalului privind autostrada Sibiu-Orăştie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul general adjunct al Direcţiei Generale de Implementare Proiecte de Infrastructură Rutieră din CNADNR, Renata Bendeac, a fost revocată din funcţie, a anunţat miercuri compania.

CNADNR a transmis decizia printr-un comunicat, fără să precizeze motivele acesteia.

Demiterea lui Bendeac are loc în contextul aparitiei mai multor probleme la proiectele de autostrăzi, un exemplu fiind lotul al treilea al autostrăzii Sibiu-Orăştie, inaugurat în noiembrie 2014 şi închis în septembrie 2015 între localităţile Sălişte şi Cunţa, din cauza unor crăpături în asfalt.

Surse din cadrul CNADNR au declarat pentru revista „Capital” că schimbarea din funcţie a directorului-general adjunct are legătură atât cu problemele apărute la autostrada Sibiu-Orăştie, cât şi blocarea mai multor proiecte de drumuri naţionale şi ocolitoare.

„Renata Bendeac a blocat mai multe proiecte de construcţie a unor variante ocolitoare şi drumuri naţionale în ultima perioadă. Principalele responsabilităţi ale Renatei Bendeac au fost implementarea proiectelor pe autostrăzi, reabilitări drumuri naţionale şi variante ocolitoare. Derularea proiectului în cazul autostrăzii demolate era în responsabilitatea Renatei Bendeac”, au precizat sursele citate de capital.ro.

Atibutiile lui Bendeac au fost preluate de seful Direcţiei Achiziţii Publice şi Pregătire Proiecte, Horia Nicolae.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite