DIICOT: „Regele maneliştilor” şi nouă membri ai grupării sale au fost arestaţi, alte şase persoane fiind plasate sub control judicia

DIICOT: „Regele maneliştilor” şi nouă membri ai grupării sale au fost arestaţi, alte şase persoane fiind plasate sub control judicia

Ion Petrisor FOTO Facebook

Zece persoane din gruparea condusă de Paul Iova, "Regele maneliştilor”, au fost arestate de Tribunalul Bucureşti pentru săvârşirea a numeroase infracţiuni, printre care şantaj, înşelăciune şi tâlhărie calificată, alţi şase membri ai reţelei fiind plasaţi sub control judiciar. La percheziţii, procurorii au găsit bani, arme, dar şi echipamente tactice specifice forţelor de intervenţie.

Ştiri pe aceeaşi temă

 Procurorii DIICOT au anunţat, miercuri, că Paul Iova şi alţi zece membri ai grupării sale au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Iova, zis ”Ion Petrişor”, cunoscut şi ca "Regele maneliştilor”, este cercetat pentru constituire a unui grup infracţional organizat, şantaj, tâlhărie calificată, instigare la înşelăciune, instigare la mărturie mincinoasă, instigare la furt calificat şi înşelăciune.

Toate aceste infracţiuni sau doar unele dintre ele sunt reţinute de către procurori şi în sarcina celorlalte zece persoane pentru care se cere arestarea preventivă.

De asemenea, procurorii DIICOT au dispus faţă de inculpaţii Şerban Sorina Ariana, Tănase Cristian, Şerban Ionel, Dona Amalia Claudia şi Stancu Mihai măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.

”În cauză, există suspiciunea rezonabilă că inculpaţii Iova Paul, Iova Aurel şi Dumitrescu Marius Cristian au constituit un grup criminal organizat, iniţial în scopul comiterii infracţiunii de şantaj, grup în cadrul căruia au fost atraşi ulterior şi inculpaţii Filipescu Alexandru Ionuţ, Balcan Marian, Iova Fănel, Iova Samir, Iova Gabriela, Cozianu Grafi Lucian şi Cozianu Richardo, fiecare participând, în funcţie de calităţile şi specilizarea deţinută, la comiterea unei game variate de infracţiuni, majoritar contra patrimoniului, planificate riguros de către inculpatul Iova Paul, ale cărui sarcini erau respectate cu stricteţe de către «locotenenţii săi»”, arată DIICOT.

Procurorii susţin că membrii grupării au comis o paletă largă de infracţiuni, recurgând, de fiecare dată, la o cunoaştere temeinică atât a viitoarelor victime, cât şi a “scenei” faptei, ”prin acţiuni concertate de documentare, desfăşurate cu o logistică ce includea mijloace de supraveghere tehnică şi alte echipamente aflate, în mod curent, în dotarea trupelor speciale de intervenţie (cătuşe, replici ale unor arme, insigne inscripţionate “Poliţia”, cagule, aparate electroşoc)”.

”O parte a infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor au fost comise prin acte de violenţă fizică şi psihică exercitate împotriva unor persoane incapabile să reclame aceste agresiuni întrucât, fiind implicate la rândul lor în activităţi ilicite, nu îndrăzneau să solicite protecţia organelor judiciare, aspect speculat de inculpaţi. În baza unei minuţioase organizări în plan logistic, deţinând un veritabil arsenal de bunuri aflate în mod uzual în dotarea organelor de anchetă, maeştri în arta disimulării şi buni cunoscători ai unor metode şi tehnici de intervenţie specifice poliţiei, inculpaţii nu au ezitat să-şi decline, în mod fals, astfel de calităţi oficiale”, mai spun procurorii.

Potrivit acestora, membrii grupării au dovedit o bună cunoaştere a psihologiei umane. Cu ocazia percheziţiilor domiciliare făcute în cauză, au fost descoperite zeci de mii de bancnote având pe o parte inscripţionat cuvântul ”Reclamă”, a căror valoare totală însumată este de 2.785.550 euro. S-au confiscat importante sume de bani, o lampă cu lumină ultraviolet, trei bucăţi girofar cu lumină de culoare albastră, o sirenă auto, două seturi plăcuţe de înmatriculare auto, trei cagule, elemente echipament tactic protecţie şi intervenţie (veste multifuncţionale, bluzon, pantaloni, genunchiere, tibiere, mănuşi tactice fără degete), dar şi o legitimaţie cu inscripţia POLIŢIA ANTIDROG emisă la data de 12.09.2000, cu o ştampilă ilizibilă. În plus, s-au descoperit zeci de arme şi muniţie.

Pentru recuperarea prejudiciului cauzat a fost instituită măsura sechestrului asigurator asupra a patru autoturisme aparţinând inculpaţilor.

În cursul zilei de miercuri, inculpaţii au fost prezentaţi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Magistraţii au dispus arestarea pentru zece persoane, alte şase fiind cercetate sub control judiciar.

Marţi, poliţiştii şi procurorii au făcut mai multe percheziţii în Bucureşti la membrii grupării conduse de Paul Iova, 19 persoane fiind conduse la audieri.

Prejudiciul estimat până la această oră în dosar se ridică la 150.000 de euro.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările