Damian Drăghici: „Cioabă avea o energie de adolescent, e o mare pierdere“

Damian Drăghici: „Cioabă avea o energie de adolescent, e o mare pierdere“

Damian Drăghici, consilier la Paltul Victoria, regretă moartea lui Cioabă

Cântăreţul Damian Drăghici, consilierul premierului Victor Ponta, a declarat pentru adevarul.ro că „Florin Cioabă a fost un lider foarte important pentru comunitatea romă din România“, iar moartea sa reprezintă pierderea „unui om care a luptat pentru integrarea romilor cu o energie fantastică“.

Drăghici susţine că Cioabă, autointitulat „regele romilor“, a contribuit la integrarea romilor, atât educaţional, cât şi religios şi regretă moartea acestuia. „S-a folosit foarte mult de religie pentru a schimba unele tradiţii rome, cum ar fi ghicitul, magia neagră, magia albă, prin religie a reuşit să schimbe opiniile lor şi le-a indus înţelepciunea Bibliei“, a spus acesta.

„Făcea toate astea dintr-o dedicaţie reală, asta făcea de dimineaţa până seara. Avea o energie de adolescent, de 16 ani, eram impresionat de energia lui, aşa că nu v-aţi fi imaginat că ar fi avut probleme cu inima. E o pierdere a unui om care făcea totul din suflet“, a povestit cântăreţul.

Drăghici a mai spus că Cioabă era „dedicat comunităţii rome şi în lumea contemporană, participa la seminarii, conferinţe, workshop-uri pe această temă, mergea la Bruxelles, era implicat şi în forumul european al romilor“.

Condoleanţe oficiale

Consilierul a transmis condoleanţe familiei Cioabă atât din partea sa, cât şi din partea premierului Victor Ponta. 

În ceea ce priveşte urmaşul acestuia, Drăghici spune că ar trebui să fie fiul lui, Dorin Cioabă, despre care spune că „era non-stop cu tatăl lui şi la fel de dedicat“.

De altfel, într-un interviu acordat Televiziunii Naţionale în aprilie, înainte de Congresul Internaţional al Romilor, ultimul interviu apărut în mass media, Cioabă susţinea crezul său de integrare a romilor prin religie.

Pentru mine, un lider este acela care vrea să-şi ajute semenii. Pentru că eu - printre multe calităţi pe care le am - sunt şi pastor. Şi fiind pastor, eu cred că aici am reuşit ceea ce n-au reuşit foarte mulţi: am reuşit o integrare a romilor prin creştinizare. [..] Cea mai bună integrare a romilor se face prin "creştinizare". Pentru că singurul care poate schimba comunitatea de romi nu este poliţia, nici procuratura, ci este Dumnezeu“, declara Cioabă în urmă cu patru luni.

Romii, politica şi voturile

Acesta estima că în România există în jur de trei milioane de romi, însă la un scrutin ar putea aduce câteva sute de mii de voturi.

La Congresul din aprilie , unde Cioabă a fost ales preşedinte al Uniunii Internaţionale a Romilor, şi-au făcut apariţia şi oameni politici, susţinători ai săi, printre care mezina preşedintelui, Elena Băsescu, şi preşedintele PRM Corneliu Vadim Tudor.

Prezenţa politicienilor şi declaraţiile lor apreciative la adresa romilor au născut ipoteze legate de atragerea de voturi de la comunitatea romilor la alegerile europarlamentare din 2014.

Nu toată comunitatea romă îl consideră pe Cioabă ”regele” acestei etnii în România. Vicepreşedintele Partidei Romilor, Cătălin Manea, a declarat că „îi pare rău de ce s-a întâmplat cu Florin Cioabă“, însă din punctul său de vedere, „acesta nu era regele ţiganilor“.

Citeşte mai multe ştiri pe aceeaşi temă:
 
 
Florin Cioabă, autointitulat regele romilor, a murit duminică în timp ce era internat într-un spital din Antalya, precizează Centrul Creştinilor Romi. Acesta a încetat din viaţă, la vârsta de 58 de ani, în spitalul Akdeniz Üniversitesi din Antalya, unde medicii îi montaseră, vineri, un dispozitiv care să-i ajute inima să pompeze sânge. Acesta ar urma să fie adus în ţară luni, cu un avion privat.
 
 
La doar câteva minute după aflarea veştii că autointitulatul rege al romilor, Florin Cioabă, s-a stins din viaţă, preşedintele Traian Băsescu şi fostul şef al statului, Ion Iliescu, au transmis condoleanţe familiei. Ion Iliescu consideră că moartea lui Florin Cioabă este o pierdere reală pentru comunitatea romilor.
 
 
Florin Cioabă, autointointitulatul rege al romilor, va urma un tratament medicamentos, întrucât starea sănătăţii sale nu permite în acest moment realizarea unei intervenţii chirurgicale, a declarat joi medicul Şerban Brădişteanu, de la Spitalul Floreasca din Capitală, care a mers în Antalya pentru a-l evalua, la solicitarea familiei. Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii susţin că sunt în contact cu familia lui Cioabă şi autorităţile din Turcia.
 
 
Starea lui Florin Cioabă este uşor ameliorată după reconfigurarea tratamentului, acesta continuând până la reechilibrarea necesară pentru a putea fi adus în ţară, au declarat vineri surse apropiate familiei, citate de Mediafax. De asemenea, acesta ar fi fost mutat la un alt spital, tot din Antalya.
 
 
Autointitulatul rege al romilor, Florin Cioabă, este în comă indusă, la o clinică din Turcia, după ce în cursul zilei de luni, 12 august, a suferit un preinfarct.
 
 
Căutaţi rapid în minte o imagine cu „regele” Florin Cioabă. Mie unul îmi revine în minte momentul în care, acasă la Sibiu, le prezenta coroana şi sceptrul regal colegilor mei, Ionela Năstase şi Marius Niţu.
 
 
Aproximativ 250 de reprezentanţi ai romilor sunt aşteptaţi pe 7 şi 8 aprilie la Sibiu, pentru a participa la primul Congres Internaţional al Romilor găzduit de România.
 
 
Florin Cioabă, autointitulatul rege al romilor de la Sibiu, a fost ales preşedinte al Internaţional Romani Union, în cadrul primului congres al organizaţiei găzduit de România.
 
 
Eveniment important pentru romii din Republica Moldova. Comunitatea a aderat la Uniunea Internaţională a Romilor, la Chişinău fiind inaugurat sâmbătă un birou al organizaţiei.
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: