Noi detalii din Raportul MAI: cum a reuşit Alexandra să pună mâna pe telefonul criminalului din Caracal

Noi detalii din Raportul MAI: cum a reuşit Alexandra să pună mâna pe telefonul criminalului din Caracal

Casa criminalului din Caracal FOTO Mediafax

Alexandra a reuşit să găsească un telefon mobil în locul în care a fost sechestrată după ce agresorul său a plecat la farmacie să cumpere o cremă pentru a-i trata rănile provocate la mâini, se arată în raportul MAI, citat de Mediafax.

Ştiri pe aceeaşi temă

Fata a relatat că este legată şi că a fost violată.
 
„La ora 11.23, Măceşanu Alexandra a revenit cu un nou apel la 112, de pe acelaşi număr de telefon, sesizând aceleaşi aspecte, motiv pentru care dispecerul IPJ Olt a redirecţionat apelul către dispeceratul Poliţiei Municipiului Caracal, solicitând măsuri urgente. După primirea apelului de la ora 11.12. dispecerul Poliţiei Municipiului Caracal a transmis sesizarea către patrula de ordine publică pedestră, care acţiona în zona 7 Caracal, (...) adresă pe care aceasta a furnizat-o de o carte de vizită găsită la locul unde se afla”, se arată în raportul MAI, potrivit sursei citate.
 
Cartea de vizită îi aparţinea unui inginer de cadastru.
 
De asemenea, fata a dat mai multe detalii legate de curtea imobilului în care se afla şi a precizat că nu poate părăsi locul întrucât acolo se află un câine lup de care îi este teamă.
 
Întrucât a existat o neconcordanţă între adresa indicată de Alexandra şi cea unde se afla, agenţii de poliţie au revenit la Poliţia Municipiului Caracal şi au raportat evenimentul şefului Biroului Investigaţii Criminale.
 
Ulterior, fata a fost sunată, iar poliţistul a încercat să o calmeze pe fată şi i-a cerut să spună dacă ştie unde se află şi ce vede în jurul ei.
 
„Aceasta a relatat că este sechestrată într-o casă de un bărbat care în acel moment nu se afla lângă ea, fiind plecat la farmacie să cumpere cremă pentru a-i trata rănile provocate la mâini. Totodată, victima a precizat că, în acea curte, se afla un brad, un nuc, o maşină platformă cu fiare vechi, un autoturism gri, şi mai mulţi câini lupi dezlegaţi, în continuare, poliţistul a întrebat-o dacă are reţea internet pe telefonul de pe care vorbeşte şi răspunsul a fost negativ. Tot cu ocazia convorbirii, şeful biroului i-a solicitat să-i comunice culoarea gardului şi dacă poate să iasă din casă şi din curte. Cea în cauză a răspuns că gardul este din metal de culoare roşie şi nu poate ieşi din încăpere deoarece este legată şi afară sunt câini lupi”, se arată în raportul MAI ce prezintă dinamica discuţiei dintre Alexandra şi ofiţerii de poliţie, atunci când fata a sunat la 112.
 
În acelaşi document se mai arată că discuţia este încheiată atunci când pe fundal se auzea lătrat de câin şi fata spune că nu mai poate vorbi, deoarece bărbatul s-a întors. Fata a precizat şi că a fost violată de bărbat.
 
Raportul MAI comandat de premierul Viorica Dăncilă privind apelurile făcute de Alexandra la 112 ar arata că poliţistul care a intervenit la caz nu a cerut datele necesare identificării locului în care se afla Alexandra, evitând să îi ofere acesteia consiliere privind modul în care ar trebui să interacţioneze cu bărbatul despre care tânăra anunţase deja că o violase.
 
Cu ocazia audierii înregistrării discuţiei telefonice între operatorul 112 de la nivelul IPJ Olt, Ag. Şef Principal Florescu Vasilica Viorel şi victima, s-a constatat că poliţistul a avut o atitudine refractară faţă de aceasta fără a da dovadă de solicitudine si neimplicându-se în obţinerea de date care să conducă la identificarea locaţiei unde se află persoana apelantă, respectiv să o consilieze pe aceasta, ori să îi ofere sfaturi cu privire la comportamentul ei până la sosirea echipajelor de poliţie”, este concluzia raportului citat.
 
 
Cercetarea prealabilă faţă de 5 ofiţeri şi 3 agenţi
 
Într-un comunicat de presă remis luni, MAI confirmă că mai mulţi angajaţi fac obiectul uneic ercetări preliminare în acest caz. 
 
„În urma verificării tuturor aspectelor referitoare la modul de intervenţie a poliţiştilor de la sesizarea privind dispariţia unei minore în data de 24.07.2019, până la prima percheziţie la domiciliul suspectului din data de 26.07.2019, Corpul de control al ministrului a propus, în conformitate cu art. 59 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, cercetarea prealabilă faţă de 5 ofiţeri şi 3 agenţi, în raport cu atribuţiile funcţionale prevăzute în fişa postului, a actelor normative incidente în materie, a instrucţiunilor şi dispoziţiilor în vigoare. În acelaşi timp, a fost informat Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal pentru a analiza şi dispune cu privire la situaţia de fapt reţinută în sarcina agentului din cadrul IPJ Olt care a preluat apelul de la 112”, se arată în comunicatul MAI.
 
Alexandru Cumpănaşu a mai precizat că luni va depune o plângere la adresa tuturor instituţiilor care au fost implicate în acest caz. 
 
Gheorghe Dincă, criminalul din Caracal care şi-a recunoscut ambele crime, atât în cazul Alexandrei Măceşanu, cât şi al Luizei Melencu, a fost adus luni dimineaţă în casa ororilor, pentru o nouă reconstituire. Bărbatul a fost oficial acuzat de omor, în urma dezvăluirilor făcute duminică. Lui Gheorghe Dincă i se impută deocamdată, doar de moartea Alexandrei Măceşanu, nu şi a Luizei Melencu. Cazul crimelor de la Caracal a căpătat o nouă turnură după ce, duminică, Gheorghe Dincă a recunoscut că le-a ucis pe cele două fete. 
 
Pe aceeaşi temă:
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările