Ar fi vorba despre o soluţie prin care, zice dl. Dragnea, ar putea fi scoasă ţara din criza provocată de emiterea pe şest, ca hoţii, a unei ordonanţe de urgenţă inventată în primul rând în propriul  folos al celui care acum vrea să pozeze în salvator.

Interesant de observat că sus-menţionata declaraţie a fost făcută în exclusivitate unui ­site de ştiri şi comentarii – dc news- de o moralitate îndoielnică, aflat în siajul PSD şi al Antenei 3, dar şi că nu a fost întărită de alte declaraţii similare. Unde mai pui că nimeni altcineva din conducerea PSD ori nu ştie, ori nu poate, ori nu are încuviinţarea de a confirma sau nu adevărul celor ce ar fi fost spuse de Liviu Dragnea. Aşa încât respectivul, maestru al minciunii şi al manipulării, poate oricând să nege că s-ar fi gândit la abrogare ori să pretindă că ar fi fost greşit înţeles.

Preşedintele PSD şi-a mai pregătit o portiţă de scăpare pretinzând că soluţia la care se gândeşte ar deveni viabilă cu condiţia că ar fi acceptată şi de premierul Sorin Grindeanu. Oare chiar atât de ticălos, de dispreţuitor să fie la adresa inteligenţei acestui popor numitul Dragnea Liviu încât să îşi închipuie că ar exista în ţara asta un singur cetăţean sănătos la minte care să mai creadă că ceea ce gândeşte, dacă gândeşte vreodată, dl. Grindeanu ar avea vreo importanţă?

Gata, ne-am lămurit cu vârf şi îndesat, dl. Grindeanu este doar o marionetă inventată numai şi numai spre a-i spune să trăiţi! şefului său de partid.

Aşa că din două, una. Ori dl. Dragnea vrea cu adevărat să scoată castanele din foc cu mâna marionetei pe nume Sorin Grindeanu, ori se pregăteşte să mai facă o demonstraţie de ticăloşie pregătind condiţiile care să- i permită să ne spună ştiţi, eu am vrut să fac bine, dar nu am fost lăsat!

În ambele cazuri este vorba despre o operaţiune de salvare a d-lui Dragnea speriat de amploarea demonstraţiilor din stradă (cele de astăzi şi de mâine se anunţă a fi copleşitoare) ca şi de înmulţirea acţiunilor de disidenţă din PSD. Dragnea, un animal politic  dur, făcut din aceeaşi materie primă din care au fost plămădiţi Gheorghiu- Dej sau Nicolae Ceauşescu, ştie că dacă pierde conducerea PSD nu va mai fi nimic, la fel cum nu mai sunt predecesorii săi Mircea Geoană şi Victor Ponta.

Consideraţiile de mai sus referitoare la aluatul politic din care este făcut dl. Liviu Dragnea conţin automat şi ipoteza, şi avertismentul ca cele ce ar fi fost declarate preşedintele PSD să fie numai o capcană pentru a-i păcăli pe cei care la această oră se pregătesc să iasă în stradă.

Aşadar, atenţie! Presiunea pe Dragnea, pe Grindeanu, pe nejutoratul Iordache, pe guvern, pe PSD, pe ALDE şi pe şefii lui cu nimic mai buni decât cei ai PSD nu trebuie slabită. De la nişte ticăloşi cum sunt aceştia te poţi aştepta oricând la lovituri pe la spate!