A crescut media zilnică de sancţiuni contravenţionale aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecţie sanitară. Amenzi în valoare totală de peste 1 milion de lei

A crescut media zilnică de sancţiuni
contravenţionale aplicate pentru nerespectarea măsurilor de
protecţie sanitară. Amenzi în valoare totală de peste 1 milion de lei

Amenzi în valoare totală de peste 1 milion de lei pentru nerespectarea măsurilor sanitare FOTO; IPJ Timis (arhivă)

Au fost înregistrate cu aproximativ 6,6% mai multe sancţiuni contravenţionale, faţă de media zilnică, şi aplicate amenzi de peste 1 milion de lei, în urma verificărilor de sâmbătă, 10 octombrie, privind respectarea măsurilor de protecţie sanitară, potrivit unui comunicat transmis de Ministerul de Interne.

Ştiri pe aceeaşi temă

În urma activităţilor de verificare a respectarii masurilor de protecţie sanitară, de ieri, au fost verificate 5.251 de operatori economici şi 36.139 de persoane şi aplicate 6.247 de sancţiuni contravenţionale faţă de 942, media zilnică a sancţiunilor în luna septembrie şi au fost aplicate amenzi în valoare de 1.093.634 lei.

La operaţiune au participat 5.389 poliţişti, 2.216 jandarmi, 605 de poliţişti de frontieră, 162 de cadre ISU, 1 cadru IGI,  1.779 de poliţişti locali, 45 de reprezentanţi  ANSVSA, 9  inspectori ANPC, 62 de reprezentanţi ai structurilor Ministerului Sănătăţii, 45 de angajaţi ai Ministerului Muncii, 17 angajaţi ai Ministerului Transporturilor şi 5 reprezentanţi ai autorităţilor publice locale

Dintre cele aplicate  6.247 sancţiuni contravenţionale a fost vorba de:

  • „ 4 sancţiuni contravenţionale operatorilor economici pentru organizarea de activităţi în spaţiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicţii/restricţii, în valoare de 8.500 lei;
  • 88 sancţiuni contravenţionale persoanelor fizice pentru participarea la activităţi în spaţiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicţii/restricţii, în valoare de 16.000 lei;
  •  5.087 sancţiuni contravenţionale în valoare de 630.878 lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală;
  • 70 sancţiuni contravenţionale în valoare de 190.900, pentru nerespectarea regulilor de amenajare a spaţiilor în care se desfăşoară activităţi de comerţ, alimentaţie publică şi alte servicii (terase, săli de sport etc.)
  • De asemenea, în cadrul acţiunilor desfăşurate au fost aplicate şi 292  de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 118.460 de lei, pentru încălcarea unor norme de convieţuire socială, conform Legii nr. 61/1991.”

Tot în data de 10 octombrie, la linia telefonică TEL VERDE au fost primite 72 apeluri telefonice şi alte 68 de sesizări însoţite de imagini foto/video, care au fost direcţionate pentru verificări la nivelul municipiului Bucureşti şi a 23 judeţe, fiind semnalate în special nereguli privind purtarea măştii de protecţie şi păstrarea distanţării fizice, se mai precizează în comunicat.

Ministerul Afacerilor Interne anunţă că acţiunile pentru protejarea sănătăţii cetăţenilor vor continua şi în perioada următoare. Şi ţine să le mulţumească operatorilor economici din industria HORECA şi angajaţilor acestora care respectă normele de protecţie împotriva răspândirii infecţiilor cu noul coronavirus, dar şi tuturor cetăţenilor responsabili care au înţeles importanţa măsurilor de protecţie sanitară.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările