Încep lucrările de lărgire a străzii Fabrica de Glucoză. Când vom putea circula pe patru benzi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Capitalei va demara în sfârşit lucrările de lărgire a străzii Fabrica de Glucoză de la două la patru benzi. Termenul de execuţie este de 15 luni, însă reprezentanţii municipalităţii promit că se va face într-un singur an.

Lărgirea străzii Fabrica de Glucoză este primisă de Primăria Capitalei de mai bine de 8 ani, iar acum lucrările sunt vitale pentru a nu sufoca mai mult traficul deja ajuns la cote infernale în această zonă. 

Până la finalul acestui an, autostrada A3 va intra în Bucureşti prin Şoseaua Petricani,  iar strada Fabrica de Glucoză este vitală pentru defluidizarea traficului în zonă. În cazul în care lucrările la autostrada A3 se finalizează, iar lărgirea str. Fabrica de Glucoză nu este gata, există riscul ca zona să fie blocată din punct de vedere al traficului auto.

Proiectul de lărgire a Străzii Fabrica de Glucoză presupune lărgirea arterei de la două la patru benzi, amenajarea de piste de biciclete şi trotuare pe ambele părţi. 

Prima etapă care a demarat oficial vineri, constă în demolarea obstacolelor aflate în perimetrul care va fi lărgit, care va dura aproximativ trei săptămâni. 

„Pe data de 3 august facem predarea de amplasament în vederea organizării de şantier şi a demersurilor pentru desfiinţarea construcţiilor necesare lărgirii. Cu asta se începe. În trei săptămâni se termină demolările, apoi dăm drumul la lucrări. Termenul de execuţie este de 15 luni. Noi ne dorim ca în 12 să terminăm acest proiect, indiferent că anumite zone le vom bloca total ca această asociere să poată lucra şi în weekend şi seara târziu”, a declarat, pentru HotNews.ro, 

consilierul primarului general pe infrastructură, Marius Coaje. 

Lucrarea este executată de asocierea STRACO GRUP-TRACON - PRIMACONS GROUP şi are acum un cost de 47 milioane lei fără TVA, potrivit sursei citate. 

Întrebat de ce lucrarea a întârziat atât de mult, acesta spune că în proiectul iniţial nu au fost dimensionate corect reţelele edilitare, strada nu avea semaforizare, iar modificările legislative au adus alte schimbări. 

În ceea ce priveşte pasajele de la Doamna Ghica şi Piaţa Delfinului, care ar asigura fluidizarea traficului pe Şoseaua Petricani, Doamna Ghica, apoi spre Şos. Pantelimon, Marius Coaje spune că acum se refac studiile de fezabilitate.

Autostrada A3 (Bucureşti - Ploieşti) la intersecţia cu strada Petricani şi cu strada Fabrica de Glucoză FOTO Eduard Enea

Trafic de coşmar

Lucrările la Autostrada Bucureşti-Ploieşti sunt pe ultima sută de metri. Încă din toamna anului trecut, muncitorii ajunseseră cu asfaltul până în Capitală, la intersecţia Bulevardul Petricani cu strada Fabrica de Glucoză. 

Din nefericire, autostrada va intra în Bucureşti printr-o zonă mai mereu blocată. Se ştie că atât pe bulevardul Petricani, cât şi pe strada Fabrica de Glucoză, la orele de vârf, sunt cozi de kilometri pe ambele sensuri.

Zona a devenit în ultimii 10 ani cel mai important centru de birouri din Capitală, dar nu a fost deloc modernizată.

Mai precis, în intersecţia Petricani-Fabrica de Glucoză ar fi trebuit să fi fost deja amenajat un sens giratoriu, semnalizat corespunzător, pe lângă lărgirea acestei artere. 

A3 Bucureşti-Ploieşti a fost inaugurată în iulie 2012 şi de atunci şoferii pot circula pe ea doar până la Centura de Nord a Capitalei. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite