În ce stadiu se află lucrările la noul pasaj de pe Centura Capitalei şi ce şanse are de a se finaliza în cursul acestui an VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucrările la acest pasaj au început în aprilie anul trecut, iar în momentul de faţă pasajul este gata în proporţie de aproximativ 42% Foto: Captura video Asociaţia „Construim România”
Lucrările la acest pasaj au început în aprilie anul trecut, iar în momentul de faţă pasajul este gata în proporţie de aproximativ 42% Foto: Captura video Asociaţia „Construim România”

Ministrul Cătălin Drulă a anunţat că pasajul Mogoşoaia va fi gata până la data de 1 octombrie anul acesta. Iar în ce priveşte stadiul lucrărilor la acest pasaj, în proporţie de peste 40% sunt deja finalizate, a anunţat Asociaţia „Construim România”, care a precizat şi care este stadiul lucrărilor la pasajele Domneşti, Berceni şi Olteniţa.

Termenul de finalizare a proiectului ar fi fost aprilie 2022, dar Ministrul Transporturilor a spus că lucrarea putea să fie finalizată în 8 luni de la începerea proiectului. Licitaţia a fost făcută acum 3 ani de zile, dar timpul de execuţie a fost mult prea mare mai afirmă acesta, potrivit Mediafax.

Lucrările la acest pasaj au început în aprilie anul trecut, iar în momentul de faţă pasajul este gata în proporţie de aproximativ 42%. A început aşternerea şi compactarea straturilor suport pentru rampa spre Chitila, şi s-a pornit cu iluminatul public spre Otopeni. Asociaţia Construim România crede că sunt şanse reale să vedem pasajul finalizat anul acesta.

„Pasajul Mogoşoaia - stadiu fizic 42%, cu şanse reale de a se finaliza în cursul acestui an. Se lucrează la umplutura bretelei dinspre Otopeni”, a anunţat vineri Asociaţia „Construim România”.

De altfel, şi Compania de Drumuri preciza la începutul lunii apilie că lucrările ar trebui să fie gata până la finalul anului, deşi termenul oficial de finalizare este 2022.

Potrivit lor, lucrările avansează rapid, iar constructorul austriac a terminat încă din aprilie să ridice toate cele 60 de grinzi.

Traficul la sol este în continuare deviat pe bretelele laterale, iar în cursul zilei se formează cozi destul de lungi.

Totodată, potrivit sursei citate, următoarele 3 pasaje au termen de finalizare în cursul anului 2022:

  • Pasajul Domneşti - stadiu fizic 25% - în continuare se lucrează la relocarea utilităţilor, în special cele electrice, montarea grinzilor pe breteaua de coborâre spre Bucureşti şi la pilonii aferenţi bretelelor înspre şi dinspre Domneşti.
  • Pasajul Berceni - stadiu fizic de 20% (conform antreprenorului) - se lucrează la canalizarea pluvială şi relocarea utilităţilor, în special gaze şi electrice. De remarcat faptul că s-a descoperit o linie electrică de medie tensiune care nu figura în nicăieri şi, împreună cu reprezentanţii Enel se încearcă identificarea proprietarului aceste infrastructuri. La fel, a fost identificată o conductă de apă ce nu apărea în planuri. S-a început turnarea asfaltului în vederea devierii traficului pentru a putea fi atacată şi porţiunea de lângă calea ferată în vederea executărilor structurile pasajului. Luni a fost emisă o nouă decizie de expropriere şi urmează emiterea a celei de a 4-a autorizaţii de construcţie.
  • Pasajul Olteniţa - stadiu fizic 18% - se lucrează canalizarea pluvială în lungul Centurii Bucureşti şi a Drumului Naţional 4, precum şi la structurile aferente pasajului unde vedem progrese vizibile de la o săptămâna la alta pe toate direcţiile.
Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite