74.000 de ţigări de contrabandă, confiscate de poliţiştii bucureşteni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

74.000 de ţigări de contrabandă au fost confiscate marţi de poliţiştii din Capitală în urma a 21 de percheziţii care au avut loc în Bucureşti şi în judeţul Ilfov. 15 persoane au fost duse la audieri.

Poliţiştii de investigare a fraudelor şi de investigaţii criminale, din cadrul Poliţiei Sectorului 1 Bucureşti, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) au făcut marţi mai multe percheziţii la locuinţele unor persoane suspectate de contrabandă cu ţigări, în Bucureşti şi Ilfov.

În urma acţiunii, anchetatorii au descoperit 74.000 de ţigarete fără timbru, care au fost ridicate în vederea confiscării, iar 15 persoane au fost depistate şi conduse la sediul Poliţiei Sectorului 1, pentru audieri.

Cercetările sunt continuate de poliţişti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă cu ţigări. 

La activităţi au participat şi poliţişti din cadrul Serviciului Furturi de Autovehicule.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite