Fiindcă pentru a parveni pe listele cu pricina, bieţii oameni s-au înghesuit la cozile interminabile de la Primărie, cu noaptea în cap, ca să apuce... Pentru mulţi dintre ei, chestia cu apucatul e o amintire tristă şi un obicei de pe vremea comunismului, când cozile făceau parte din meniul zilei şi ţineau de supravieţuire. Ca să apuci lapte trebuia să stai la coadă, ca să iei ouă aşişderea, ca să nu mai vorbim de carne sau mult râvnita ciocolată chinezească cu gust de săpun, pentru copii. Şi pentru bilete la mare trebuia să stai la coadă... Diferenţa e că toate aceste produse sau servicii se dădeau atunci pe banii oamenilor, şi am spus bine se dădeau, deoarece reflexivul ăsta intrase în vocabularul cotidian lăsând impresia că avem de-a face cu daruri sau favoruri.

În cazul de faţă, chiar sunt daruri cele 1000 de locuri pentru plimbarea pensionarilor în Grecia, dar, cum spunem, până a deveni efectiv motiv de bucurie, au generat multă umilinţă. Cu toţii am putut privi la televizor tabloul sutelor de oameni care se înghesuiau în căldura verii să prindă un loc pe listele primăriei, plângându-se reporterului de proasta organizare, de birocraţie, conform căreia hârtiile cerute le dădeau mari bătăi de cap. Mulţi dintre ei afişau deja un fel de lehamite, iar noi, cei care i-am privit, ne-am gândit cât de mare va fi fost dorinţa de a se plimba pe gratis în Grecia ca să merite o asemenea umilinţă. Ne-am amintit, vrând-nevrând, însă, de buluceala de la mall-uri când sunt oferte, de feţele disperate ale celor care se bat pe ajutoarele de la UE şi alte spectacole dizgraţioase la pomeni de tot felul. Nu cumva e vorba aici şi de o mentalitate? De educaţie? Parcă nu e acelaşi lucru ca atunci când vezi la televizor feţele disperate ale unor famelici din ţările răvăşite de război şi calamităţi în faţa cărora pe bună dreptate îţi vine să exclami: vai, săracii! Dar pe aici, prin marginea asta de Uniune Europeană, să nu se fi întâmplat nimic în concepţie nici o schimbare în modul de gândire? Explicaţiile cu privire la sărăcie nu mai sunt întru totul valabile, fiindcă de multe ori nu asta îi îndeamnă pe unii să se bată pe tot ce e gratis...

Revenind la cadoul primăriei, ne gândim că poate, dacă ar fi conştientizat acest pericol de a transforma gestul în contrarul lui, dacă ar fi fost mai puţin heirupism şi propagandă la temelia lui, s-ar fi găsit soluţii mai omeneşti, mai elegante, ca de pildă un tip de loterie care să selecteze pe un anumit criteriu ales cu chibzuială (nu ştiu, din zece în zece, din cinci în cinci, cei care au vârsta care se termină cu o anumită cifră, şi câte şi mai câte...), ar fi putut evita harababura şi nu ne-ar mai fi  îndemnat să punem acestui articol titlul de mai sus.

Şi ce frumos ar fi fost ca poştaşul să aducă în plic acasă pensionarului vestea: Aţi câştigat o excursie în Grecia!

Evident, prin alte părţi mai procopsite de soartă, pe unde înfloresc croazierele oraşelor plutitoare ocupate în principal de vârstnici, afacerea e afacere. Şi respectivii îşi cumpără singuri biletul. Mulţi au economisit poate toată viaţa pentru aceste plăceri la senectute, fiindcă n-or fi toţi milionari. N-am auzit să se gândească cineva să-i plimbe pe gratis. Mai degrabă, să le facă traiul mai bun. Dar dacă tot avem în viziunea noastră impresia că le schimbăm vârstnicilor soarta aşa... fie. Dar nu umilindu-i! Şi lăsând impresia că vrem să le cumpărăm bunăvoinţa.