Laurentiu Damian confesiuni prin persoana a treia
0Mai în glumă mai în serios, Laurentiu Damian, da acela, regizorul, profesorul, președintele Uniunii Cineaștilor din România care a revigorat Premiile Gopo, scriitorul, în fine omul cald, cu gluma pe buze – creatorul de vocație, Laurentiu Damian și-a dat licența la Actorie. Și a comis cu această ocazie o puternică și emoționantă confesiune prin intermediul lui Pirandello și a fratilor Taviani: Spectacolul Colloquio con la madre.
Îmi vine să cred că a visat la acest spectacol din clipa în care a pornit în această aventură studentească, într-atât e de personal demersul, trădând nevoia de a se mărturisi în amiaza vieții sale, pe orice cale. (O face cu aceeași pasiune în prozele sale)
Un copil mare e domnul profesor, studentul sui generis trăind ca și Pirandello odinioară o presantă nevoie de întoarcere în timp, dintr-un apăsător sentiment al lipsei de afecțiune și din dorința revenirii la rădăcini.
Firesc. Omenesc. Nu și în cazul personajului nostru care simțindu-se vinovat de trecut aspiră la o mântuire terestră.
Mama e declanșatorul, pentru că povestea începe când fiul rătăcitor prin lume revine în casa natală după moartea acesteia. Invadat de amintiri, de regrete și vise, bântuit de fantasme, bătrân și bolnav acum Luigi, alias Laurentiu Damian dă vina pe… lună. Luna amenițătoare, luna singuratică și bolnavă a ⹂vecerniilor sicilieneײַ, luna care doare, invocată romantic devine punctul culminant al unei neliniști mortale, nu doar în fața morții iminente ci și a tutuor durerilor care răzbat parcă din timpuri imemoriale pentru a-i pecetlui destinul.
Scene din filmul Kaos al fraților Taviani unde povestirea lui Pirandello își află o splendidă întruchipare, ritualurile funebre în care mama coboară din ecran pentru a-și mângâia fiul, revederea iubitei, sau intermezzo-ul la violoncel prin care e reînviată imaginea tatălui , compun acest tablou al unor târzii mărturisiri cu valoare de cântec de lebădă.
Portocalele pe care actorii le împart la sfârșit spectatorilor și stop cadrul emblematic în care fiul se alătură mamei în rama timpului de după timp sunt cele două ancore care susțin spectacolul lui Laurențiu Damian. Viața și moartea într-o trăire intimistă, un concept/construct teatral si cinematografic, cum l-a vrut autorul, asta e acest Colloquio con la madre, tandru și lucid în același timp.
Măiestria regizorului care combină inspirat vorbele lui Pirandello cu imaginile lui Taviani , dansul cu muzica , coagulând o echipă dedicată de creatori, nu pot concura însă, căldura comunicării pe care o transmite actorul… bolnav de lună care a ales să se confeseze, prin intermediul acestei pagini îmbibată de onirism.
Multumim Laurențiu Damian.
Se încarcă comentariile...
