Fostul ministru Radu Berceanu vorbește despre o șansă rară a PNL, la Interviurile Adevărul: „Se întâmplă o dată la 20 de ani”
0Fostul ministru al Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat, în cadrul interviurilor „Adevărul”, că Partidul Național Liberal traversează un moment decisiv, pe care îl consideră o oportunitate rară de reconstrucție politică și doctrinară.

Potrivit lui Berceanu, liberalii se află într-un context favorabil pentru resetarea partidului, având în frunte un lider cu o cotă ridicată de încredere publică și cu o imagine solidă inclusiv în exterior.
„PNL-ul are un moment care nu-i ușor de construit și nu se întâmplă toată ziua așa. Se întâmplă o dată la 20 de ani. Au în primul rând în frunte un om care are nu numai o trecere publică, o apreciere publică foarte mare, dar și în străinătate și așa mai departe, și care crește. E în creștere, nu în scădere”, a afirmat fostul ministru.
Berceanu consideră că actualul context oferă partidului posibilitatea de a-și redefini identitatea doctrinară și direcția politică, după o perioadă în care granițele dintre PNL și PSD au devenit tot mai greu de distins.
„În al doilea rând, poate să clarifică odată, să zic așa, doctrinar și ca direcție politică, pentru că altfel ei s-au cam... destul de mult dizolvat, amestecat în PSD. Ei sunt cu galben, PSD-ul e cu roșu și, când te uiți, așa e o culoare portocalii, așa, cu niște nuanțe”, a comentat acesta.
Fostul ministru a criticat și colaborarea strânsă dintre cele două partide în anumite teritorii, inclusiv candidaturile pe liste comune și mesajele publice de susținere reciprocă, despre care spune că au afectat claritatea politică a liberalilor.
Interviul integral, atât text, cât și video, va fi actualizat curând în acest articol.
Știre în curs de actualizare.
























































