Adevărul despre simptomele „rușinoase” ale perimenopauzei și cum pot fi ele atenuate

O etapă normală din viața femeii, perimenopauza, a fost subiect tabu vreme îndelungată. În prezent există o abundență de informații, dar care nu ar trebui să înlocuiască evaluarea de ansamblu pe care o asigură medicul.

Perimenopauza vine cu simptome precum anxietate, iritabilitate FOTO: Freepick

Perioada de tranziție naturală către menopauză a devenit în sfârșit un subiect abordat fără rețineri. Nu mai este asociată cu bătrânețea, anxietatea și iritabilitatea care se manifestă în această perioadă nu mai sunt ridiculizate, iar probleme precum uscăciunea vaginală sau scăderea libidoului, considerate subiecte „rușinoase” sau prea intime, încep să fie discutate liber.

De la subiect tabu, la avalanșa de informații

Până în urmă cu aproximativ un deceniu, multe femei nici măcar nu auziseră termenul „perimenopauză”, considerându-se că menopauza, cu pleiada de manifestări, se instalează brusc. Simptomele perimenopauzei au fost adesea confundate cu stresul, depresia sau oboseala cronică (și uneori poate fi vorba și de asta). În plus, fluctuațiile hormonale, destul de greu de monitorizat prin teste standard, au făcut ca semnalele pacientelor să nu fie luate prea în serios.

Astăzi însă subiectul devine tot mai vizibil, în primul rând pentru că femeile au decis să nu mai sufere în tăcere și cer soluții medicale concrete pentru problemele cu care se confruntă. Persoane publice vorbesc despre experiențele lor și normalizează dialogul pe această temă, s-au creat comunități online, aplicații care monitorizează sănătatea etc..

Ce știm despre perimenopauză

Perimenopauza marchează sfârșitul perioadei fertile, în acest stadiu ovarele reducându-și progresiv producția de estrogen și progesteron. Astfel apar modificările ciclului menstrual, însă se produc schimbări și în starea fizică și starea emoțională. Femeile se confruntă cu simptome precum: cicluri neregulate, menstruații mai scurte sau mai lungi, mai abundente sau absente, bufeuri și transpirații nocturne (senzații bruște de căldură provocate de scăderea estrogenului), tulburări de somn, schimbări de dispoziție, uscăciune vaginală, scăderea libidoului sau acumulare de grăsime abdominală.

Aceste simptome încep să se manifeste, de regulă, în intervalul 40-45 ani, dar se pot instala în anumite cazuri și mai devreme, și pot dura între 2 și 10 ani. Perimenopauza se încheie atunci când au trecut 12 luni consecutive fără menstruație, marcându-se astfel menopauza.

Simptomele amintite mai sus, dar și altele care pot însoți această perioadă de tranziție, pot fi controlate prin abordarea unui stil de viață sănătos și, acolo unde nu este suficient, cu tratament medical, în ultima perioadă vorbindu-se tot mai mult de terapia de substituție hormonală.

„Uităm să facem lucrurile care ne fac plăcere și care ne cresc secreția de oxitocină”

Medicul Elena Ucenic, medic primar ginecolog, explică într-un interviu acordat „Adevărul” de ce terapia hormonală nu este „panaceu universal”, când este nevoie să se intervină medicamentos, de unde pornim investigațiile etc.

Adevarul: Se vorbește foarte mult în ultima perioadă despre perimenopauză. De unde interesul atât de mare? S-a vorbit prea puțin în trecut?

Elena Ucenic: Da, în ultima vreme lumea a început să vorbească, pentru că există foarte multă informație și destul de puțină cunoaștere de bună calitate. Fiecare încearcă să arate că știe cât mai mult, dar foarte puțini au o pregătire corectă în spate ca să poată trata complex și corect, integrat în ceea ce se întâmplă în viața femeii pe perioada de perimenopauză.

Cei care oferă sfaturi nu sunt doar medicii?

Nu sunt doar medicii. Și din păcate colaborarea între cei care ar fi cei mai potriviți să se ocupe de partea aceasta nu e foarte bine pusă la punct. Și mă refer nu doar la medici de diverse specialități - începând de la medic de familie, medic ginecolog, medic endocrinolog, gastroenterolog-, pentru că este o perioadă în care femeile au nevoie de ajutor din mai multe parți.

Ajungi în perioada de perimenopauză undeva la jumătatea vieții, optimist vorbind, după un timp în care nu ești cu sănătatea la cote maxime. După o perioadă în care începi să dai tot ce se poate, tot ce-i mai bun - profesional, personal, familial - și ajungi într-o stare de epuizare în care practic ar trebui să o iei de la capăt cu învățarea despre aceea ce înseamnă starea de sănătate, despre cum se îngrijește starea de sănătate, despre faptul că nu mai ești neapărat sănătos, că poți să ai niște provocări, că poți să ai o boală pe care trebuie să o tratezi. Statisticile nu sunt foarte prietenoase. De exemplu, dacă ne luăm după statisticile din State, 6 din 10 persoane au cel puțin o boală cronică și 4 din 10 au două boli cronice undeva la vârsta adultă, la vârsta fertilă, așa cum ne place să vorbim despre femei. Și în ceea ce privește femeile, având în vedere că presiunea e tot mai mare – trebuie să fie și frumoase, și funcționale, și performante profesional - asta se plătește. Și plătesc, marea parte din ele, cu boli autoimune care încep să-și facă simțită prezența, repet, în perioada în care lucrurile acestea nu mai funcționeze bine, adică în perimenopauză.

Adică anumite semnale ale organismului care apar în această perioadă pot fi și simptome ale altor boli și trebuie tratate în context?

Exact. Cred că marea provocare nu e doar să constați că ai niște modificări și ai niște probleme și trebuie să iei un tratament de substituție, iei trei hormoni și ai rezolvat problema. Trebuie să știi exact care-i cauza pentru care apare problema respectivă. E doar un dezechilibru care se tratează foarte simplu luând ceea ce ai nevoie? E o situație care necesită o abordare mai complexă? Din acest motiv e foarte importantă colaborarea. Să existe un psiholog cu care să poți să vorbești, să existe o persoană care înțelege ce înseamnă activitate fizică corespunzătoare, să existe un nutriționist care te poate ajuta cu indicații potrivite pentru fiecare patologie în parte. Adică lucrurile trebuie privite în ansamblu, nu pe bucăți. Și noi, specialiștii care ne putem ocupa de problema aceasta, să colaboram între noi.

De unde începem?

În primul rând să ne uităm în oglindă cu onestitate. Să facem lucrurile care chiar contează. Să ținem un jurnal, să ne uităm: mâncăm ce trebuie? Și mă refer nu doar la calitatea alimentelor, mă refer la modul în care ne așezăm la masă și mestecăm mâncarea, modul în care stăm la masă cu cineva cu care ne face plăcere să vorbim. Face parte din dieta mediteraneeană, din „Mediterranean Code”, cum e acum la modă, că nu se mai poartă neapărat dieta mediteraneeană, se poartă tot ce aduce o alimentație corectă. Și, de fapt, dacă stăm și ne gândim bine, sunt lucrurile pe care le moștenim de generații întregi, dar pe care le lăsăm deoparte și nu le valorificăm. Avem și noi obiceiurile noastre, avem posturile, avem intermitent fasting - să spunem cu alte cuvinte. Avem keto-green, avem tot ce vreți, tot ce se poartă le găsim în tradițiile noastre, pe care am uitat să le respectăm.

Avem tradiția să muncim, avem tradiția să facem activitate fizică, toate le avem. Să dormim când trebuie. Pentru că fiecare din activitățile acestea are un impact extraordinar asupra hormonilor. Și nu mă refer doar la estrogen și progesteron. E o întreagă gașcă de hormoni care funcționează. Uităm să facem lucrurile care ne fac plăcere și care ne cresc secreția de oxitocină. Să ieșim cu animalul preferat la plimbare, să sunăm o prietenă când avem nevoie de consiliere, nu neapărat să mergem la psiholog. Să ne uităm la noi și să vedem dacă s-a schimbat sau dacă nu s-a schimbat ceva.

Și care ar fi totuși semnalul de alarmă? Probabil, dacă lucrurile se schimbă treptat, nici nu conștientizăm în primă fază.

Exact. Important e să ne gândim dacă suntem bine. Cum ne simțim, acesta ar fi primul lucru. Sunt la fel de bine așa cum eram dintotdeauna? Sunt la fel de performantă? Mă mișc la fel de repede, la fel de bine, la fel mult? Gândesc la fel de bine, la fel de mult? Am aceeași putere să le fac pe toate? Am același chef? Am aceeași dorință de viață? Am disponibilitatea să le fac pe toate? Practic de aici cred că ar trebui să începem.

 Dar la ce ne raportăm? Pentru că ne putem gândi că poate este normal să nu mai funcționăm ca la 16 ani.

Maximul de formă, unde și hormonii sunt la nivel maxim și sunt foarte în regulă unii cu alții, este la 25 de ani. După ce trecem de 25-30 de ani, lucrurile se schimbă. Putem să avem ca punct de reper cum suntem noi la 25 de ani sau la 30 de ani. Dar asta nu înseamnă că nu trebuie să ne îngrijim, că nu trebui să avem grijă de ce facem, de ce gândim, de cât de repede ne recuperăm după o noapte nedormită. Să ne gândim dacă profesia pe care o avem e cea potrivită sau nu, pentru că în perioada a doua a vieții foarte multe cazuri necesită o reevaluare profesională. Poate nu mai facem față, poate nu mai dorim, poate ne dorim altceva.

Și să nu neglijăm lucrurile mici care contează. Și contează extraordinar de mult. Pentru că, în general spuneam că nu avem timp. Când avem timp trebuie să ne gândim ce facem cu timpul acela, cum îl valorificăm astfel încât să fie ceva bun pentru noi în timpul acela. Ce facem cu el. Acolo trebuie să fie onestitatea și acolo trebuie să fie primul lucru care trebuie rezolvat.

Se vorbește foarte mult în ultima perioadă despre substituția hormonală. Ce ar trebui să știm?

Că înainte de a face terapie de substituție trebuie să facem ordine și că există un sistem piramidal. Pe o primă treaptă aș pune modificarea stilului de viață - tot ce înseamnă mișcare, somn, alimentație, relaționare, prieteni, credințe. Nu poți să faci terapie de substituție dacă lucrurile de bază nu sunt rezolvate.

Ar urma evaluările ulterioare. Să ne mai gândim care sunt lucrurile care ne fac bine - ce hobby-uri avem, cum ne implicăm în viața socială. Și asta e o metodă de vindecare care ne poate aduce starea de sănătate. Și abia după aceea să ne gândim cum ne evaluăm starea de sănătate. Și o facem începând cu lucrurile simple. Adică o simplă vizită la medicul de familie, un medic de familie cu care păstrăm legătura și care ne știe și care știe care sunt lucrurile care trebuie corectate la noi. Analize uzuale pe care le facem. Deci nu trebuie să începem cu un lucru foarte complicat.

Dr. Elena Ucenic, medic primar obstetrică - ginecologie FOTO: arhiva personală

După acestea, dacă e nevoie, da, corectăm, tratăm ce e de tratat, vedem dacă organismul nostru funcționează bine sau nu. Și după ce le-am făcut pe acestea putem spune că, da, ne gândim la terapie de substituție. Dar nu este primul lucru cu care începem. Întâi trebuie să reevaluezi toate lucrurile de bază și după aceea să ajungi să pui cireașa de pe tort: terapia de substituție.

Sunt voci care recomandă terapia de substituție, dar și voci contra. Această terapie poate să fie potrivită cuiva și nepotrivită altcuiva?

Terapia de substituție nu este ceva nou. De vreo 30 de ani vorbesc de terapie de substituție și am avut norocul să lucrez în București, la Institutul de Endocrinologie, cu oameni extraordinari. Mi-a plăcut foarte mult ceea ce spunea unul din profesorii de la „Parhon”, că terapia de substituție nu se face ca și colectivizarea. Nu e obligatorie pentru toată lumea, e o alegere care se face în cunoștință de cauză. Și trebuie individualizată. Poate că ăsta e cel mai important mesaj.

Cărui medic ne adresăm? Ginecologului, endocrinologului?

Ginecolog, endocrinolog, practic nu e mare lucru să prescrii terapia de substituție. Dar să-ți asumi responsabilitatea și să știi că o faci la momentul potrivit și pentru persoana potrivită - asta da, e o responsabilitate pe care cred că ar trebui să-ți o asume cei care au pregătirea necesară.

Multă vreme nu s-a vorbit despre perimenopauză și menopauză. Astăzi se vorbește mult. Este suficient de mult?

Se vorbește mult și cred că e un lucru foarte bun. Nici măcar nu trebuie să fim toți de aceeași părere. Sunt foarte mulți medici și e important ca fiecare pacient să-și aleagă medicul cu care rezonează. E bine să avem de unde alege.

Poate fi și acesta un domeniu în care să cerem o a doua opinie?

Da. Și mi se pare foarte corect. Poate că nu e abordarea pe care ți-o dorești la o persoană și atunci e foarte logic și foarte normal să mai ceri o a doua opinie. Și în afară de asta, e important să păstrezi legătura cu medicul care ți-a făcut o primă recomandare, pentru că terapia de substituție nu e un panaceu universal și nu toată lumea reacționează la fel. Există principii care trebuie respectate, există moduri diferite în care organismul reacționează. În ceea ce privește terapiile hormonale, sunt foarte multe aspecte care trebuie luate în considerare. Problema este foarte complexă și din acest motiv este bine să ai pe cineva care le poate cuprinde în ansamblu.

„Trebuie să fii constant în toate schimbările pe care le faci”

Facem și investigații în perimenopauză?

Da. Este un slogan care mie îmi place: testăm, nu ghicim. E bine să ai testări care să confirme statusul fiecărei paciente în parte. Și nu doar din punct de vedere hormonal. Ai nevoie să știi că metabolismul glucidic funcționează bine, că metabolismul lipidic e în regulă, ai nevoie să știi că din punct de vedere ginecologic e bine. O ecografie mamară, o mamografie. Este motivul pentru care în perioada de perimenoauză femeia are nevoie de o apropiere de medicul ginecolog. Pentru că sunt foarte multe lucruri pe care nu le poți face la o singură consultație și ai nevoie de evaluări repetate, tocmai în perioada în care marea majoritate renunță la a se mai întâlni cu ginecologul.

Să avem un medic ginecolog așa cum avem un medic de familie.

Da, pentru că există două perioade în care ești aproape de medicul ginecolog: perioada în care o femeie este gravidă, când întâlnirea este frecventă cu ginecologul și când într-adevăr ne aduce multă bucurie, dar și perioada de premenopauză-perimenopauză în care motivele pentru care te duci la ginecolog nu sunt neapărat de bucurie. Mergi pentru că apar probleme. Și în 90% din cazuri, motivele pentru care femeile se adresează ginecologului sunt: sângerare, durere și apariția simptomelor clinice – bufeurile tipice pentru perioada de perimenopauză. Mai sunt semnele pentru care pacientele ajung la psihiatrie chiar: depresie, anxietate, tendință la suicid, foarte multe. Pentru că modificarea nivelului hormonilor, scăderea estrogenului, nu înseamnă doar faptul că nu mai avem menstruație, înseamnă pierderea rolului protector pe care îl oferă estrogenul.

S-a întâmplat în practica dumneavoastră clinică să nu fie nevoie să recomandați această terapie de substituție, să fie de ajuns schimbările în stilul de viață?

De foarte multe ori. Am paciente în perioada de premenopauză la care - e foarte simplu pentru mine, pentru că pot să urmăresc ecografic - poți să vezi o mulțime de simptome ale nivelului hormonilor. De exemplu grosimea endometrială, unul din criteriile pe care le urmărim. Endometrul este fin, îl vezi ecografic, apare ca o linie subțire, înseamnă că nu ai estrogeni (…). Și după trei luni în care pacienta a făcut diverse schimbări constați că aspectul ecografic e în regulă și cavitatea din interiorul uterului arată cu dimensiuni normale. Da, se întâmplă.

Toate modificările hormonale în perioada de premenopauză nu încep cu tratamente cu estrogeni și progesteron. Încep cu schimbarea întregului context hormonal. Pentru că primul care scade nu e neapărat estrogenul. Poate fi oxitocina, pe care o secretăm dacă ieșim la plimbare și dacă avem companioni de foarte bună calitate. Scădem secreția de melatonină dacă nu ne culcăm la ora potrivită și putem schimba contextul hormonal dacă ne punem la ora 22.30 în pat și dormim într-o cameră în care e întuneric. Pare simplu și chiar este, dar trebuie să fii constant în toate schimbările pe care le faci.

La fel ca și în alimentație, când vorbim de diversitate, când vorbim de durata pe care facem schimbările. Ca să schimbăm microbiota - că tot e la modă să vorbim despre microbiotă – avem nevoie de 6 luni de zile, în condițiile în care avem o alimentație așa cum trebuie și adaptată fiecăruia. Poate că unii au nevoie de dieta antiinflamatorie, poate că unii au nevoie să renunțe la gluten sau lactate, poate că unii au nevoie de dieta mediteraneeană doar. Dar e nevoie de timp. Schimbările nu apar peste noapte, nici cele bune nici cele proaste. Nu te trezești dintr-odată, când ai 45 de ani, că ai toate simptomele posibile și imposibile de la perimenopauză. Poți să ai bufeuri pentru că ai variații mari ale glicemiei. E motivul pentru care e foarte important să investighezi modificările de metabolism glucidic. Și să încerci să faci lucrurile acestea când ai 20 de ani și constați că ai menstruație abundentă, că ai dureri la menstruație, că te doare capul. Sunt semnale care pot să spună nu doar că nivelul de hormoni nu e în regulă, ci că procesul de detoxifiere nu e corect și că poți să faci o mulțime de lucruri care să ajute la menținerea unui echilibru în perioada respectivă.