Spectacole pe toate gusturile la Teatrul „Alexandru Davila”

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un festival inedit începe peste câteva zile la Pitești în vechea și spațioasa clădire a Teatrului Al Davila care deține între altele o bijuterie a artelor plastice: fesca lui Stefan Câlțea din ciclul comedianților.

FOTO Afis
FOTO Afis

Lucrarea acoperă un perete întreg la nivelul superior al teatrului și ar merita valorifocată printr-o mai insistentă prezentare către publicul care trece pragul acestui teatru. Poate  o întânire cu marele pictor , care ar fi cred bucuros să vină și să povestească despre geneza și istoria acestei opere, ar fi binevenită mai ales că nu multe din instituțiile publice se pot lăuda cu un asemena patrimoniu. Iată o idee care ar putea fi încorporată unei ediții viitoare a Festivalului Internațional de Teatru Liviu Ciulei, aflat la cea de a treia ediție,  despre care vorbim acum.

Având sloganul Storytellers , mai pe românește , povestitori de povesti , evenimentul pare să ne atragă atenția asupra importanței povestilor,  a epicului înglobat în dramatic, în piesele și spectacolele care vor să le spună publicului lor. Atent la gusturile și interesele piteștenilor directorul Teatrului Al Davila, actorul și regizorul Dan Tudor și selectionerul  Claudiu Groza, un critic de teatru ardelean cu o bogată și importantă activitate, s-au gândit cum să-l servească pe acesta mai bine. Și au găsit : mai întâi printr-o inedită programare a spectacoleleor alese în fiecare din cele patru weekenduri ale lunii noiembrie, apoi printr-o diversitate a genurilor și …povestilor ce urmează să fie spuse unui public dornic, pentru care drumul la teatru a fi o frumoasă petrecere de sfârșit de săptămână.

Ce vor avea de văzut ? Spectacole din toată țara, din București. Brăila, Brașov, Buzău dar și din străinătate, din Ungaria, Franța, Republica Moldova, de autori clasici sau moderni, de la Goldoni și Mariveaux, la Tudor Musarescu, G,M, Zamfirescu, Yasmina Reza . În fruntea afișului cum era și firesc o premieră locală semnată de regizorul și profesorul de teatru Bogdan Cioabă după Slugă la doi stăpâni de Carlo Goldoni, nemuritoarea farsă despre servitorul Truffaldino care serveste în acleași timp la doi stăpâni printr-o întâmplare comică ce-I pune la încercare virtuțiile de descurcăreț sagace. Vor urma comedii dar și drame și melodrame, povesti de altă dată dar și despre destine ale oamenilor de azi, spectacole care de la o săptămână la alta  vor face tot mai curiosi spectatorii din orașul argeșean.

Nu este singurul eveniment care le este rezervat acestora. Cu doar două săptămâni în urmă stagiunea a debutat cu o premieră care inaugurează  Anul Dramaturgiei Feminine dedicat autoarelor din România, preludiind festivalul de tradiție al Studiourilor de teatru ce va avea loc în luna mai.

Mă numesc Ioana Darc de Ilinca Stihi, care semnează textul și regia acestui spectacol, e un adevărat manifest, după cum spune și titlul  privind condiția femeii, de azi și dintotdeauna care pune în balanță realitatea cu teoria printr-o provocatoare incursiune în cultura subiectului. Comedie dar și dramă, piesa urmărește destinul unei femei obișnuite de azi pe care o criză firească a vârstei o împinge spre un experiment chirurgical esthetic plin de consecințe și învățăminte. Apelând pentru ambianța scenografică la tehnologia AI, Imelda Manu realizează și ea un experiment video care îmbogățește universul teatral al reprezentației cu imagini percutante.

FOTO Arhivă personală
FOTO Arhivă personală

Acestui titlu care și-a probat deja succesul la public îi vor urma altele programate pentru  tot parcursul anului 2025 dedicat dramaturgiei feminine, din care spicuim numele unor autoare ca Saviana Stănescu, Lucia Verona, Alexandra Ares, Adelina Toma. Ema Stere, Mihaela Michailov ale căror piese au fost alese spre a fi realizate scenic de regizorii Vlad Massaci, Claudiu Goga, Felix Alexa, Sorin Militaru sau mai tinerele Mona Gavrilaș, Irina Banea . Programul bogat al teatrului Al. Davila pentru stagiunea 2024-2025 merită apreciat și urmărit pentru seriozitate și predictibilitate, pentru sincronizarea cu actualitatea și grija pentru comunitatea în care își desfășoară activitatea.

 

Opinii

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite