Decretul naşterilor supravegheate cu bâta: groaza femeilor forţate să devină mame, zeci de medici încarceraţi şi 10.000 de victime în urma chiuretajelor

În 1967 rata de natalitate s-a dublat faţă de anul anterior FOTO Captură

Teroarea comunistă a putut fi depăşită doar de ideile bizare pe care regimul de sub Nicolae Ceauşescu a putut să le nască. Probabil una dintre cele mai controversate legi din istoria ţării, decretul numărul 770 din 1966 stabilea că numai în situaţii excepţionale femeile puteau avorta, dar şi că măsurile contraceptive dispăreau pe teritoriul ţării. Mai scandalos decât urmările dezastruoase a fost faptul că legea s-a dovedit a fi ineficientă.

La 1 octombrie 1966 se lua decizia care avea să schimbe cursul firesc al vieţii din România. Cu toate astea însă, decretul nu a fost o particularitate specifică statului român.

La Neptun „s-a blocat“ avortul

Pe 2 august 1966, la Neptun, s-a ţinut şedinţa Comitetului Executiv al Comitetului Central al Partidului Comunist Român care avea pe ordinea de zi dezbaterea unui studiu demografic redactat de o comisie condusă de Voinea Marinescu, ministrul Sănătăţii şi Prevederilor Sociale.

Unul dintre cei care au subliniat importanţa schimbării legii avorturilor a fost Alexandru Drăghici, membru al Comitetului Executiv al CC al PCR, care a atacat dur. „Tot studiul acesta“, zicea el, „e o însăilare a experienţei auzite din diferite ţări, există în el multă demagogie şi se propune să se dea fel de fel de prime ca şi cum statul ar trebui să cumpere aceşti copii. Fiecare dintre noi suntem fii de muncitori sau ţărani, de oameni sărmani şi ştim cum am crescut. Nu ştiu de ce alergăm în altă parte să căutăm experienţă. Trebuie să terminăm odată cu decretul acesta păcătos (Decretul din 1957 de liberalizare a avorturilor, n.r.) care nu face decât să încurajeze libertinajul, iar familia să fie familie. De asemenea, trebuie să luăm măsuri să oprim divorţurile“.

DECRET Nr 770 Din 1 Octombrie 1966

Divorţurile: out!

Cum se întâmpla la orice astfel de întrunire, concluziile i-au aparţinut lui Nicolae Ceauşescu, care a depăşit chiar virulenţa lui Drăghici. „După părerea mea, prin decretul de legalizare a avorturilor noi am legalizat prostituţia prin avorturi şi îngăduinţa la divorţuri“, a zis Ceauşescu.

„Şi ce este mai prost că şi în conducerea partidului am avut şi avem asemenea stări de lucruri (...). Noi avem răspundere faţă de popor şi nu ne putem juca cu acest lucru. Trebuie să punem capăt acestei stări de lucruri şi să nu mai poată ocupa funcţii de conducere în stat şi în partid acei care în viaţa personală dau dovadă de lipsă de morală comunistă. Noi nu putem cere muncitorilor din fabrici ceea ce nu putem cere unui conducător de partid la diferite nivele“, a spus dictatorul la întrunirea de la Neptun.

Ceauşescu a fost de acord cu creşterea numărului de creşe. Dar a cerut să fie scoasă din material „problema“ mijloacelor anticoncepţionale. În două săptămâni a ordonat elaborarea unui proiect de lege prin care divorţurile să se aprobe doar în cazuri excepţionale.

Zis şi făcut

La 1 octombrie 1966 decretul numărul 770 sublinia clar cine avea voie şi condiţiile extrem de rare prin care se puteau face avorturile. „Autorizarea întreruperii cursului sarcinii se dă de către o comisie medicală raională sau orăşenească instituită în acest scop prin decizia comitetului executiv al sfatului popular regional sau al oraşelor Bucureşti şi Constanţa“.

Spre deosebire de toate celelalte ţări ale Europei, în România s-a interzis şi comercializarea mijloacele contraceptive.

Prin acest decret s-a deschis calea închisorii pentru femeile care-şi provocau „ilegal“ avort şi pentru aceia care le-ar veni în ajutor. Se prevedea, de asemenea, înfiinţarea de comisii şi noi responsabilităţi pentru ministere, oamenii legii, miliţie, medici, „turnători“, directori de fabrici sau de şcoli. Româncele din fabrici şi uzine au fost obligate la examene ginecologice periodice în scopul depistării gravidelor.

Ceea ce se întâmpla atingea unul dintre cele mai sensibile aspecte ale vieţii umane, sexualitatea, care a fost supus astfel controlului de partid.  

Studiul care a stat la baza decretului

Decizia unui decret naţional care să încurajeze natalitatea şi care să ducă la creşterea demografică a fost, în parte, inspirat din „Studiul privind situaţia natalităţii din RSR şi propuneri pentru redresare“. Întocmit de o comisie numită de partid, în 1966, pentru studiul natalităţii şi coordonată de Voinea Marinescu, ministrul Sănătăţii şi Prevederilor Sociale, era compus din şefii ministerelor Justiţiei, Muncii, Învăţământului, organizaţiilor de femei, centrelor naţionale de planificare şi statistică.

Astfel, potrivit acestui studiu, în 1964, România înregistrase cel mai ridicat indice de divorţuri la numărul de căsătorii din Europa: din cinci căsătorii încheiate, una sfârşea la tribunal. Capitala se afla pe primul loc, jumătate din numărul căsătoriilor finalizându-se prin divorţ.

Republica Democrată Germană, excepţia

De asemenea, studiul compara şi reglementările avorturilor la cerere în Europa. După război, acesta fusese interzis în Uniunea Sovietică. Codul familiei sovietice fusese copiat în statele comunizate. Între anii 1955 şi 1960 s-a revenit la legalizarea avortului la cerere. Cu excepţia Republicii Democrate Germane, care permitea femeilor între 16 şi 40 de ani şi cu mai puţin de 5 copii în viaţă să avorteze doar în cazul violurilor sau cu recomandări medicale.

Decretul eliberat în 1957 legaliza avortul, însă situaţia nu avea să dureze foarte mult. În 1965, chiuretajele atinseseră în România înspăimântătoarea cifră de 1.115.000, dublu faţă de anul 1959. Cauzele identificate de autorii studiului pentru această situaţie erau carenţele educaţiei sexuale şi insuficienţa mijloacelor anticoncepţionale.

Urmări dezastruoase

Cum era de aşteptat, trecerea în ilegalitate a avortului a adus cu sine mii de victime umane, adevărate tragedii care nu vor ieşi niciodată din conştiinţa colectivă. Sute de medici au făcut ani grei de puşcărie, un număr mare de femei au fost chinuite în beciurile Securităţii pentru a spune numele celor care au făcut chiuretajul. Unele au murit chiar, în mod eroic, altele nu au rezistat torturii.

Statisticile oficile arată că 9.452 de femei au murit între anii 1966 şi 1989 (datele Centrului de Statistică şi Documentare Medicală), cu toate astea însă numărul real al femeilor care au murit în urma unor avorturi produse în condiţii anormale este probabil mult mai mare şi asta pentru că ordinele erau clare, cauzele deceselor fiind de multe ori consemnate în registrele medicale doar ca „blocaj renal“ sau „septicemie“.

Nu există însă statistici exacte care să arate cât de mult a schimbat, a ajutat sau a încurajat natalitatea românească acest decret, dar se estimează ca în total au fost 2 milioane de copii născuţi strict ca urmare a decretului din 1966.

Statisticile arată că, în 1967 rata fertilităţii s-a dublat faţă de anul precedent. Atunci s-a născut cel mai mare număr de copii din întreaga perioadă de după 1944 în România. Cu toate astea însă, în 1973, rata fertilităţii totale a revenit la nivelul de 2,4 copii născuţi în medie de o femeie. Iar în anii următori s-a menţinut la cotele de dinainte de adoptarea decretului.

Nici numărul divorţurilor nu avea să se schimbe foarte mult. Pentru scurtă vreme, divorţurile au scăzut spectaculos. Potrivit lui Adrian Dumitru, ministrul Justiţiei în 1966, în perioada 1 octombrie 1966 - 31 mai 1967 s-au înregistrat 4.512 acţiuni de divorţ, adică mai puţin cu 87,7% faţă de aceeaşi durată dinaintea introducerii legislaţiei. Piedicile au fost însă relativ repede escaladate şi valul divorţaţilor a crescut la loc.

Victime umane şi instabilitate socială

După 47 de ani de la apariţia decretului, poveştile celor care au avut de suferit în urma lui rămân încă vii, iar urmările sociale nu au încetat să apară. În prezent, se vorbeşte chiar de imposibilitatea Statului Român, dacă evoluţia economică va continua în ritmul actual, de a acoperi în totalitate pensiile ”decreţeilor”, adică a românilor care s-au născut în perioada 1966-1971, perioada în care decretul a avut cel mai mare impact asupra natalităţii.

„În momentul în care persoanele născute în perioada 1966-1971 vor ieşi la pensie nu vor mai exista resurse, în cadrul sistemului actual, pentru a li se putea plăti o pensie mai mare de 15% din ultimul salariu”, a declarat vicepreşedintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), Ion Giurescu, în septembrie anul trecut.

Regele Cafelei: din punct de vedere creştinesc, decretul a fost bun

Unul dintre oamenii pe la urechile căruia au trecut cele mai ascunse poveşti din culisele nomenclaturii comuniste este chiar ”regele cafelei” Gheorghe Florescu. Florescu a fost gestionar în anii comunismului şi este autorul cărţii-eveniment „Confesiunile unui cafegiu“, volum în care acesta povesteşte pe larg despre nenumăratele întâlniri de la magazinul pe care acesta îl gestiona înainte de 1989. Acum în vârstă de 69 de ani, unul dintre cei mai cunoscuţi cafegii români, Florescu este o adevărată enciclopedie. A făcut puşcărie pe vremea lui Ceauşescu, dar a fost reabilitat. Din cartea publicată în 2008 şi care a înregistrat un adevărat succes aflăm că viaţa i s-a schimbat din momentul în care a preluat, la 1 martie 1971, magazinul de cafea şi dulciuri al armeanului Avedis Carabelaian.

Astăzi, Gheorghe Florescu primeşte cu şorţul la gât şi cu zâmbetul pe buze clienţi de toate felurile în micul magazin de cafea şi alte delicatesuri din zona Piaţa Rosetti din Capitală. A ajuns să-şi vadă visul de o viaţă împlinit şi primeşte cu bucurie orice „cafegiu în căutare de cele mai bune arome”.  

Reporterii adevarul.ro au stat de vorbă cu „Regele  Cafelei”, cum este supranumit, pentru a afla despre poveştile doctorilor încarceraţi pentru avorturi ilegale.

 „În 1966 toată lumea a fost luată prin surprindere. Din punct de vedere creştinesc eu cred că decizia a fost bună. Comuniştii însă nu aveau nicio treabă cu religia. În ceea ce mă priveşte, eu nu am fost împotriva acestui decret, pentru că eu proveneam dintr-o familie numeroasă, am fost patru fraţi. Eu am patru copii. Atunci când soţia mea se speriase îi spuneam, Mariana, nu avem în ce băga banii”, povesteşte Florescu.  

Negustorul de tip vechi recunoaşte că, deşi în regimul comunist salariile erau foarte mici, iar condiţiile de viaţă erau foarte grele, faptul că lucra în domeniul aprovizionării i-a dat posibilitatea de a avea grijă de familia lui.

Cu umor, Gheorghe Florescu îşi aduce aminte de toţi cei pe care i-a întâlnit şi care, de regulă, se descurcau în ciuda decretului dat în 1966. „Nomenclatura, dar şi cei afiliaţi, mari actori, mari academicieni, mari doctori, erau şi ei recompensaţi pentru meritele deosebite aduse societăţii. Cei care colaborau cu Securitatea aveau venituri suplimentare. Unii dintre ei nu-şi doreau copii, dar aşa cum a spus şi marele regizor răposatul Sergiu Nicolaescu, «noi artiştii ne descurcam». Sigur că o casă plină cu copii era o casă foarte grea. Unii mai voiau să se mai ducă şi ei la mare, la munte. Unii aveau amante. Problema cu amantele era foarte mare. Unele rămâneau gravide şi tovarăşul care nu şi-a ţinut bretele trebuia să aibă grijă de acest lucru”, mai explică Florescu.  

Tovarăşii şi medicii lor

Regele Cafelei a povestit şi despre reţeaua medicilor afiliaţi tovarăşilor cu rang înalt, care în mod discret, erau oricând la dispoziţia acestora. „Unii medici care practicau asemena lucruri desigur că dispuneau de venituri suplimentare şi aceşti bani îi cheltuiau pe delicatesuri şi cum eu eram comerciant de aşa ceva, i-am cunoscut direct”, spune Florescu.

Acesta îşi aduce aminte de o reţea destul de cunoscută de medici la care apeleau mai marii comunişti care nu de puţine ori se implicau în relaţii amoroase extreconjugale.

„Şi tovarăşii prim-secretari se descurcau. Pentru că aveau şi ei secretare. Mai rămânea câte una gravidă,  trebuia să se ia măsuri prin persoanele de încredere ca să se rezolve. Medicii, unii dintre ei, erau prieteni cu oamenii din Securitate. Desigur, cei care nu erau şi riscau, erau prinşi şi băgaţi la puşcărie. În închisoare am întâlnit foarte mulţi medici celebri, în cartea mea am povestit pe larg despre aceste întâmplări. Se face că, în închisoare, am fost şef de cameră la primire de deţinuţi, PPD se numea, şi toţi aceşti oameni treceau prin mâna mea, atât la intrare cât şi la ieşire. Pe mulţi dintre ei i-am cunoscut. Aceşti medici renumiţi erau din toată ţara. Erau mulţi, eu am întâlnit duzini”, mai povesteşte cafegiul.

Ani  mulţi de puşcărie pentru medicii care nu colaborau

Gheorghe Florescu îşi aduce aminte că au fost şi cazuri în care, dacă medicul respectiv colabora cu organele de anchetă, adică îi turna pe ceilalţi, dădea informaţii în legătură cu alţi colegi de-ai lui pe care Securitatea nu îi avea în vizor, atunci primea o pedeapsă de până în cinci ani. Avantajul era că la decretele de graţiere date de Nicolae Ceauşescu, care erau câteodată şi la câte trei ani, medicul scăpa din închisoare. Pe de altă parte, cei care refuzau să colaboreze cu Securitatea puteau primi sentinţe chiar mai mari de cinci ani.

„De regulă, nu se murea din cauza unui chiuretaj făcut de medici. Doar cele făcute de persoane complet necalificate au dus şi la tragedii. Au existat şi femei care au făcut chiuretaje făcute complet neprofesionist, au apărut complicaţii şi au murit. Altele au fost anchetate de organele statului şi căutau să obţină de la femeile respective cine le-a făcut chiuretajul. Unele au răbdat şi-au suportat şi chiar au şi murit. Multe dintre ele au fost eroine, au avut obrazul, bunul-simţ şi inima încât nu au vrut să spună numele medicilor care au făcut avortul. Şi atunci au fost lăsate să moară, lăsând în urma lor copii. Altele nu au rezistat anchetelor, violenţelor şi torturii şi au turnat“, conchide Gheorghe Florescu.

Prezervative de contrabandă

Ca un om care a fost implicat toată viaţa în comerţ, Florescu îşi aduce aminte că măsurile de contracepţie existau pe piaţa din România, însă erau destul de greu de procurat, dar şi că el nu a fost niciodată implicat într-o astfel de negustorie şi că nici nu cunoaşte oameni care să fi fost. Potrivit lui, prezervativele se aduceau ilegal, prin contrabandă, şi umblau de la om la om.