„Simplă de tot, scurtă de tot viaţa ne este...“

„Simplă de tot, scurtă de tot viaţa ne este...“

Dumitru Matcovschi a scris peste 50 de volume de poezii, proză şi dramaturgie Foto: Tudor Iovu

Dumitru Matcovschi, un simbol al renaşterii naţionale din Basarabia, s-a stins din viaţă miercuri seara, după ce şi-a cântat dragostea faţă de neam în peste 50 de volume de poezie, proză şi piese de teatru.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Toaca bate. Nu mai bate/ Am păcate? N-ai păcate?/ Ploaie caldă. Ploaie rece./ Mă aşteaptă. Te petrece“, scria Dumitru Matcovschi în „Clepsidra“. Miercuri noaptea, la ora 22.30, toaca timpului a încetat să mai bată pentru poetul renaşterii naţionale basarabene, la secţia de Terapie Intensivă a unui spital din Chişinău. Au rămas versurile lui. Citite, recitate, cântate, generaţie după generaţie.

A pierdut lupta cu viaţa, după operaţie

Dumitru Matcovschi a decedat la aproape două săptămâni după ce fusese operat pentru înlăturarea unei tumori de pe creier. Potrivit medicului neurochirurg Stanislav Groppa, intervenţia chirurgicală, care a avut loc pe 14 iunie, a durat opt ore. „A fost o operaţie grea, care s-a încheiat cu succes. Dumitru Matcovschi şi-a revenit după anestezie. Apoi s-a stins treptat, din pricina problemelor pe care le avea la mai multe organe“, a precizat neurochirurgul care i-a stat la căpătâi până în ultima clipă. El a adăugat că tumoarea este o consecinţă a groaznicului accident de acum 24 de ani, când poetul a fost strivit de un autobuz.

Este comparat cu Alexei Mateevici

„E o pierdere incomensurabilă. Dumitru Matcovschi a fost un poet care s-a impus în conştiinţa publică drept un simbol al renaşterii naţionale. El şi-a asumat destinul Basarabiei“, spune Arcadie Suceveanu, preşedintele Uniunii Scriitorilor. „Am vorbit cu el acum trei săptămâni, înainte să fie operat, se simţea rău, nu ştia ce diagnostic are. Speram că-şi va reveni“, a adăugat Suceveanu. 

„Când scria un poem mai deosebit, Matcovschi mi-l citea la telefon. Ne-am văzut la cel mai recent târg de carte din Chişinău. Când am aflat vestea trecerii lui în nefiinţă, pentru mine parcă s-a surpat timpul“, mărturiseşte şi poetul Emilian Galaicu-Păun. El l-a comparat pe Dumitru Matcovschi cu Alexei Mateevici, din perspectiva rolului pe care l-au avut amândoi în literatura de limbă română din Basarabia.

„E omul care ar fi trebuit să prezideze Marea Adunare Naţională din 27 august 1989. A fost acel accident de autocar care l-a scos din ecuaţie. A reînviat din morţi şi după şase luni de comă a reînfiinţat revista literară «Basarabia»“, a mai spus Emilian Galaicu-Păun.

Un destin împlinit

Dumitru Matcovschi s-a născut pe 20 octombrie 1939, în Vadul-Raşcov, judeţul Soroca (satul este în prezent în raionul Şoldăneşti). S-a remarcat ca poet, prozator, dramaturg, promotor al renaşterii naţionale, academician şi un om integru.

A debutat în activitatea literară cu placheta lirică „Maci în rouă“, în 1963. În 1969 a publicat volumul de versuri „Descântece de alb şi negru“, care a fost interzis de conducerea sovietică. Au urmat „Melodica“ (1971), „Axa“ (1977), „Patria, poetul şi balada“ (1981) şi „Tu, dragostea mea“ (1987). Piese precum „Preşedintele“ (1975), „Cântec de leagăn pentru bunici“ (1977) sau „Tata“ (1979) au strâns sute de spectatori în sălile de teatru, iar filmul „Troiţa“ din 1993 a rămas una dintre cele mai representative ecranizări ale cinematografiei moldoveneşti. A condus publicaţiile „Cultura“ şi „Nistru“, căreia în 1988 i-a schimbat denumirea în „Basarabia“.

Anul trecut poetul şi-a aniversat nunta de aur în satul de baştină, alături de soţia sa, Alexandrina Matcovschi, despre care spunea: „Am o soţie bună, este cea mai bună“, a spus, atunci, artistul. Poetul va fi înmormântat mâine, 29 iunie, la Vadul-Raşcov, satul lui de baştină, aşa cum şi-a dorit în timpul vieţii.

Accidentul care i-a mutilat destinul

Pe 19 mai 1989, poetul Dumitru Matcovschi a fost victima unui teribil accident rutier, când fusese lovit în plin de un autobuz. Scriitorul Vladimir Beşleagă este convins că accidentul - care a avut loc a treia zi după ce poetul l-a înfrânt în alegerile pentru mandatul de deputat în Sovietul Suprem al URSS pe şeful de-atunci al securităţii din RSSM, Gheorghe Lavranciuc – n-a fost o întâmplare.

„Matcovschi a pornit spre Mereni pe şoseaua care duce la Aeroport. În drum i s-a stricat Volga. În timp ce el meşterea la maşină, un autobuz Ikarus, care venea dinspre Chişinău, a intrat în el“, povesteşte Beşleagă. Între timp, s-a aflat că la volanul autocarului gol se afla un puşcăriaş eliberat condiţionat, cunoscut după numele de Struţ.

„Dumitru Matcovschi a fost luat de nişte soldaţi şi dus la spital, cu craniul spart. În fiecare zi, de dimineaţa până seara, veneau grupuri de simpatizanţi, cu steaguri, care se rugau să fie salvat poetul“, îşi aminteşte scriitorul.

Ultimele versuri

În aceste zile, Dumitru Matcovschi urma să lanseze un nou volum de poezii numit „Poeme în genunchi“. Potrivit lui Arcadie Suceveanu, lansarea va avea loc în octombrie, la cea de-a treia ediţie a festivalului internaţional de poezie şi cântec care poartă numele artistului şi are loc la Vadul-Raşcov.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: