19 noiembrie, Ziua Internaţională a Bărbaţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
pahare alcool

La 19 noiembrie este sărbătorită Ziua internaţională a bărbaţilor. Marcarea acestei zile are ca scop sprijinirea fiecărei persoane în parte, a familiilor, a comunităţilor religioase, a organizaţiilor guvernamentale sau non-guvernamentale pentru îmbunătăţirea calităţii vieţilor bărbaţilor şi băieţilor din societate, promovând necesitatea de a-i valoriza pe aceştia, sănătatea şi bunăstarea lor, potrivit internationalmensday.com, citat de Agerpres.

Iniţiatorul acestei zile, dr. Jerome Teelucksingh, din Trinidad & Tobago, sublinia faptul că „marcarea Zilei internaţionale a bărbaţilor face parte dintr-o revoluţie globală a iubirii”, fiind sărbătorită de toate categoriile sociale.

Începând cu anul 1999, sunt organizate în acest sens slujbe religioase, manifestări, seminarii publice, forumuri, conferinţe, festivaluri sau strângeri de fonduri în scopuri caritabile, activităţi şcolare sau discursuri publice în instituţii.

Este, deopotrivă, o bună oportunitate pentru a le mulţumi celor care-şi dedică viaţa în sprijinul comunităţii.

Iniţiativele privind Ziua Bărbatului au început în anii '60

La nivel internaţional au existat iniţiative de marcare a unei astfel de zile încă din anii '60 ai secolului trecut, în luna februarie. Canada, Franţa, SUA, Columbia, Rusia, China au încercat instituirea unei astfel de zile la nivel naţional.

Cotidianul New York Times relata, la 24 februarie 1969, despre încercări de instituire din partea unor grupuri de bărbaţi a zilei internaţionale a bărbatului la data de 23 februarie, drept un echivalent al zilei internaţionale a femeii, marcată pentru prima dată în 1909, potrivit internationalmensday.com.

În 1994, organizaţii din Statele Unite, Europa şi Australia au marcat această zi în februarie, la iniţiativa profesorului Thomas Oaster, de la Universitatea din Missouri. Cu toate că multe state au renunţat la marcarea acestei zile, Asociaţia Malteză pentru Drepturile Bărbaţilor a continuat să o celebreze.

În 1999, Trinidad şi Tobago au marcat această zi la data de 19 noiembrie, bucurându-se de succes în ţările din zona Caraibilor.

În anul 2009, Comitetul Asociaţiei Malteze pentru Drepturile Bărbaţilor a votat schimbarea datei, urmând ca ziua dedicată bărbaţilor să fie sărbătorită la 19 noiembrie, aliniindu-se, astfel, cu celelalte ţări care începuseră să o celebreze la această dată.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite