După mult timp, de partea rusă a frontierei cu lumea liberă se produce acum o enormă demonstraţie de forţă, dură, explicită, amintind de cele mai tensionate momente din comportamentul URSS în perioada Războiului Rece şi cursei aferente a înarmării pentru distrugerea hidrei imperialiste care vrea cu orice preţ să distrugă realizările poporului muncitor. În consecinţă, se simte din plin şi o evoluţe la fel de rapidă a modului în care Kremlinul a construit şi susţinit relaţia cu a regimurile politice din statele aflate în “buffer zone” dintre Federaţia Rusă şi cele două arhitecturi ale puterii occidentale, NATO şi UE.

Se schimbă ceva fundamental odată cu reintrarea raporturilor între Occident şi Rusia în zodia crizei rachetelor, al anulării sau renunţării unilaterale la tratate şi trecerea la măsuri importante de întărire a capacităţilor militare, mai ales în zona de cotact, etalând continuu noi şi noi tipuri de armament, deocamdată pentru ceea ce sunt prezentate drept manevre strict necesare de disuasiune. În acelaşi timp, pe plan politic, este reevaluată valoarea politică, economică şi militară (dar şi rezistenţa la stress) a statelor de primă linie. Dacă NATO şi-a făcut publice măsurile de precauţie petru a rspunde oricărui tip de scenariu de criză pe frontul său de este, Rusia este în plin proces de  lămurire a relaţiilor cu statele din “buffer zone”, Belarus, Ucraina şi R.Moldova. Trebuie s-o facă deoarece , în aceste condiţii de criză, valoarea lor de piaţă a devenit infinit mai mare,  foarte apropiată de cea pe care o aveau în raţionamentele militare din perioada URSS: printre altele, valoarea de rampe de lansare pentru cele trei direcţii de atac împotriva Occidentului, de baze avansate pentru regruparea marilor unităţi sau pentru producţia militară pe timp de pace sau de război. 

În cazul Belarus, situaţia este aproape lămurită după ce Preşedintele Lukashenko, potrivit Agenţiei Interfax, evoca de curând posibilitatea uniunii politice du Federaţia Rusă: „Ne-am putea uni mâine, nicio problemă (…) Dar voi – ruşii şi bieloruşii – sunteţi pregătiţi pentru asta? Noi suntem pregătiţi să ne unim şi să consolidăm eforturile, statele şi popoarele”, adică mergând până la capăt în logica Tratatului de înfiinţare a Uniunii Statale a Rusiei şi Belarusului semnat pe 8 decembrie 1999, cu o entitate comună cu un singur preşedinte, drapel, stemă, imn, constituţie, armată, cetăţenie, monedă, etc.  Documentul a fost ratificat de Duma de Stat a Rusiei pe 22 decembrie în acelaşi an şi de Adunarea Naţională a Belarusului pe 26 ianuarie 2000, dată la care Tratatul a intrat oficial în vigoare. Se poate face totul şi mâine, schimbând astfel în mod dramatic echilibrul de securitate în zona nordică (vezi sensulo faimoaselor exerciţii militare din seria ZAPAD) şi capătă întreaga valoară prezenţa foarte extinsului complex militaro-industrial din Belarus, dar şi sistemul foarte avansat de apărare anti-aeriană care, de facto, constituie scutul de apărare acoperă întreaga regiune centrală a Rusiei, dar şi centrul de comunicaţii pentru submarinele cu propulsie nucleară (în apropiere de Vileyka, regiunea MInsk)  prum şi Staţia VOLGA de identificare şi urmărire a lansărilor de rachete şi spionaj electronic al transmisiilor radioîn de la Hantsavici. regiunea Brest.

Se refac raţionamentele privind valoarea de funcţionare a teritoriului din estul Ucrainei unde cele două republici separatiste contună exerciţiul conflictului îngheţat cu permanenta perspectivă de basculare în conflict dechis de mare intensitate. Teritoriu esenţial pentru capacităţile sale industriale moştenite din epoca sovietică, dar şi ca teritoriu de grupare a unor capacităţi ofensive printre care şi rampele de lansare pentru noile rache cu rază medie de acţiune, subiectul întregului recent scandal cu americanii.

În cazul R.Moldova,chiar dacă a existat odată intenţia exprimată de preşedintele Voronin de a propune aderarea la Rusia, Kremlinul s-a arătat mai degrabă interesat de ceea ce este vizibil acum, adică de menţinerea echilibrului instabil în paralel cu erodarea cvasi-completă a Parteneriatului Estic şi al incapacităţii dovedite a Occidentului reunit de a impune respectarea Acorduriloe de la Minsk privind Ucraina.

Numai că, acum, presiunea asupra Chişinăului este incomparabil mai mare în ideea că un mesaj pro-rus i-ar permite Preşedintelui Dodon să meargă la Kremlin pe o poziţie mult mai stabilă, deschizând eventual convorbiri despre noi acorduri cu Federaţia Rusă, ample sau foarte ample, pe toate nivelele de joc, promiţând formal abandonarea acordurilor cu UE. Nu definitiv, va spune, ci dorind continuarea lor în cadryl unui viitor acord între Federaţia Rusă şi UE. Căpătând, la schimb, asigurarea trafelor preferenţiale la energie şi a unui tratat de liber-schimb extins în ce priveşte producţia agricolă din R.Moldova, sprijin logistic pentru sistemul de învăţâmânt, etc.

În condiţiile geo-politice de acum, alegătorii din R.Moldova trebuie să înţeleagă că nu mai e posibilă atitudinea de până acum, fie de indifernţă şi totală lehamite (moralmente, ambele perfect justificate), fie speranţa de sorginte românească cum că, idiferent ce-o fi, tot ne-om descurca noi, că dracu’ n-o fi dânsul aşa de negru şi că orice urgie vine şi trece, că aşa-i mersul lumii.

Sigur că decizia finală le aparţine, dar cu siguranţă viitorul va fi totalmente diferit într-un punct : balanţa dulcei incertitudini de până acum se va rupe, iar drumurile de mâine o vor coti într-o singură direcţie. Nu noi trebuie să le dăm sfaturi.  Acestea, dacă vor fi date şi acceptate, trebuie să le vină din experienţele pe care le-au trăit ei înşişi până acum şi din descoperirea experienţei Occidentului de după prăbuşirea URSS. Datoria noastră este să le spunem că le suntem alături şi că, poate, au de învăţat din schimbarea profundă la faţă a României de acum, posibilă doar prin asumarea drumului european şi euro-atlantic, dar şi din greşelile sau paşii alăturea de acest drum pe carei-au făcut şi-i mai fac unii dintre politicienii noştri. Şi să pună în balanţă toate acestea cu umbrele ameninţătoare ale rachetelor care au fost, din păcate, mai mereu, primul argument avansat de puterea rusă în momentele de expansiune ale comunismului în care au trăit mulţi dintre cei care vor vota mâine la Chişinău.

Raţionamentul este simplu şi alegerile ar trebui să fie la fel. Iar senzaţia mea este că măine, în R.Moldova nu se va vota doar pentru un alt ciclu electoral, ci pentru o opţiune pe termen cu mult mai lung. Între viitorul european şi viitorul al cărui chip vesel, roz, rotund şi zâmbăreţ îmi pare a fi domnul Preşedinte Dodon când primea de la Prietenul Vladimir harta de acum celebră.

Ne auzim mâine seară.