Analiză Zece lecții după prima lună a războiului cu Iranul

În urmă cu o lună, forțele Statelor Unite și ale Israelului au lansat o campanie militară împotriva regimului iranian, cu efecte profunde la nivel global — de la piețele energetice și economia mondială, până la regiunea Golfului, Orientul Mijlociu extins și țări precum România, Sri Lanka, Rusia și China.

Incendiu la un depozit de combustibil din Teheran/FOTO:AFP

În contextul unor scenarii care variază de la soluții diplomatice până la o escaladare militară, experți în politică externă ai Atlantic Council au analizat principalele concluzii desprinse până acum.

1. Regimul iranian

La o lună de la debutul conflictului, regimul iranian este afectat, dar rămâne rezilient și, în mod aparent paradoxal, optimist în privința viitorului său. Structurile sale au rezistat eliminării unor lideri de rang înalt și unui număr de peste 15.000 de lovituri asupra infrastructurii și capacităților militare.

În același timp, Iranul a răspuns coordonat, impunând costuri semnificative aliaților SUA din Golf și infrastructurii energetice. Controlul de facto asupra Strâmtorii Hormuz s-a dovedit a fi un instrument strategic major, generând presiuni asupra economiei globale și obținând concesii din partea Washingtonului.

Pe plan intern, regimul pare stabil. Nu au fost înregistrate revolte majore și nici dezertări în rândul elitelor politice sau de securitate. Vocile radicale au câștigat influență, ceea ce alimentează percepția internă că Iranul câștigă conflictul.

Totuși, perspectivele rămân incerte. După refuzul negocierilor cu SUA, nu există o strategie clară pentru etapa următoare. Riscul unei intervenții terestre americane este în creștere, iar situația ar putea deveni și mai instabilă.

Pe termen lung, regimul se confruntă cu o criză structurală: incapacitatea de a oferi oportunități economice și politice populației. Supraviețuirea sa depinde fie de represiune continuă, fie de reforme majore — puțin probabile în viitorul apropiat.

2. Capacitățile militare ale SUA

Statele Unite demonstrează capacitatea de a desfășura operațiuni militare complexe, rapide și coordonate pe multiple domenii. Utilizarea tehnologiilor avansate — inclusiv drone autonome, rachete de precizie și sisteme bazate pe inteligență artificială — a fost integrată eficient în operațiuni comune la scară largă.

Elementul definitoriu rămâne însă coordonarea între structuri militare și aliați. Nicio altă armată nu a demonstrat un nivel similar de integrare și eficiență operațională.

Cu toate acestea, există limite. Cererea de muniție depășește oferta, iar menținerea unui ritm operațional ridicat pe termen lung reprezintă o provocare majoră. Investițiile în capacitatea industrială internă devin esențiale.

3. Doctrina Trump

Conflictul readuce în discuție doctrina „pace prin forță”. Deși președintele american a preferat acțiuni rapide și decisive, amploarea actualei campanii și perspectiva unei intervenții terestre marchează o evoluție notabilă.

În ciuda escaladării, este probabil ca strategia finală să vizeze o încheiere rapidă a conflictului, evitând un angajament militar prelungit.

4. Opoziția iraniană

Mesajele contradictorii ale Washingtonului privind obiectivele războiului au determinat opoziția iraniană să își redefinească urgent direcția.

Reuniuni recente ale unor grupuri diverse de activiști indică eforturi de construire a unei viziuni democratice comune. Totuși, unitatea este fragilă, iar divergențele persistă, inclusiv asupra oportunității continuării conflictului.

5. Statele din Golf

Indiferent de deznodământ, capacitățile de atac ale Iranului nu vor fi eliminate complet. Amenințarea asupra statelor din Golf va continua.

Atacurile recente oferă însă o oportunitate rară pentru consolidarea cooperării regionale. Cu toate acestea, tensiunile interne persistă, iar divergențele strategice — inclusiv între Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite — pot submina această unitate.

6. Israel

Sprijinul pentru război rămâne ridicat în Israel, spre deosebire de opinia publică din SUA. Percepția amenințării existențiale justifică această susținere.

Deși există consens politic privind necesitatea confruntării Iranului, acesta nu se traduce într-un avantaj electoral clar pentru conducerea actuală.

7. Economia globală

Conflictul a evidențiat legătura directă dintre operațiunile militare și piețele financiare. Calendarul atacurilor și declarațiilor politice pare sincronizat cu dinamica burselor.

În același timp, blocarea Strâmtorii Ormuz a demonstrat vulnerabilitatea economiei globale. De la energie la lanțuri de aprovizionare, impactul este sistemic și comparabil cu cel al pandemiei COVID-19.

8. Piețele energetice

Războiul ar putea declanșa cea mai gravă criză energetică din istoria recentă. Riscurile geopolitice, deși previzibile, rămân dificil de gestionat.

Un eventual conflict în jurul Taiwanului ar putea avea consecințe și mai grave, având în vedere rolul Chinei în lanțurile globale de aprovizionare.

9. Rusia și Iran

Rusia a beneficiat indirect de conflict: atenția globală s-a mutat de la Ucraina, iar creșterea prețurilor energiei a adus venituri suplimentare.

Totuși, colaborarea dintre statele din Golf și Ucraina în domeniul apărării ar putea compensa aceste avantaje.

10. China și Iran

China percepe conflictul ca pe o oportunitate strategică. Reducerea prezenței militare americane în Asia-Pacific reprezintă un câștig major pentru Beijing.

În plus, conflictul deturnează atenția SUA de la competiția strategică cu China, consolidând poziția acesteia pe scena globală.

După prima lună, războiul cu Iranul nu oferă semne clare de rezolvare rapidă. În schimb, evidențiază fragilitatea echilibrului global — militar, economic și politic — și riscul unei escaladări cu implicații mult mai largi.