PSRM-ŞOR au votat proiectul de hotărâre cu privire la „caracterul captiv al CCM”. Deputaţii PAS şi PPDA au părăsit şedinţa Parlamentului: „O iniţiativă toxică”

PSRM-ŞOR au votat proiectul de hotărâre cu privire la „caracterul captiv al CCM”. Deputaţii PAS şi PPDA au părăsit şedinţa Parlamentului: „O iniţiativă toxică”

O nouă zi tensionată la Chişinău. Deputaţii Partidului Socialiştilor şi cei din Platforma Pentru Moldova, din care face parte şi Partidul Şor, au votat un proiect de hotărâre privind „caracterul captiv al Curţii Constituţionale”, prin care se cere demisia a trei judecători ai Curţii Constituţionale care au votat în favoarea avizului cu privire la dizolvarea Parlamentului.

Pentru hotărârea respectivă au votat 54 de deputaţi.

Deputaţii PAS au părăsit şedinţa Parlamentului în semn de boicot faţă de iniţiativa Socialiştilor. Aceştia consideră că iniţiativa este una „toxică şi populistă”. „Un atac la Curtea Constituţională şi la instituţiile statului”, a declarat liderul fracţiunii PAS, Igor Grosu.

Sergiu Litvinenco a precizat că hotărârea votată de PSRM-ŞOR nu are efecte juridice.

Şi deputaţii Platformei DA au părăsit sala plenului. Alexandru Slusari a declarat că fracţiunea sa nu vrea să participe la „acest circ”.

De partea cealaltă, deputatul PSRM Vasile Bolea a declarat, de la tribuna Parlamentului, că declaraţia Parlamentului este una politică. Potrivit lui, Înalta Curte a comis „derapaje serioase” şi a încălcat legislaţia în vigoare când au admis sesizarea preşedintelui Maia Sandu şi a dat aviz pentru dizolvarea Parlamentului, în contextul în care existp o majoritate parlamentară care este dispusă să învestească un Guvern.

Vasile Bolea a declarat că Înalta Curte a uzurpat puterea de stat în favoarea Maiei Sandu, iar deputaţii vor să apere supremaţia legii.

În hotărâre se spune că Parlamentul cere demisia a trei judecători ai CCM, Domnica Manole, Liuba Şova şi Nicolae Şova, şi că nu recunoaşte avizul Curţii.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările