Video Premieră în Ucraina: un militar rănit a fost evacuat de pe front cu ajutorul unei drone
Un militar rănit în Ucraina a fost evacuat cu ajutorul unei drone aeriene, în premieră, având în vedere că minele antipersonal și dronele rusești au împiedicat folosirea altor metode de evacuare.
„Specialiştii din compania noastră au luat astfel iniţiativa de a realiza o operaţiune fără precedent: evacuarea unui militar cu ajutorul unei drone aeriene”, scrie Unitatea de drone a celei de-a 92-a Brigăzi Mecanizate într-o postare pe Facebook, ilustrată cu o înregistrare video a operaţiunii, potrivit News.ro.
Potrivit imaginilor publicate, drona coboară către militar, se agaţă de ea cu chingi, după care pleacă în zbor.
Drona - o structură circulară cu un diametru de un metru - este echipată cu mai multe rotoare cu elice. Constructorul dronei - Gurzuf Defence - precizează într-un comunicat că, în această misiune - de o oră şi 14 minute -. aparatul a parcurs 82 de kilometri.
Un cofondator al acestei întreprinderi ucrainene de construcţii, Pavlo Feldblum, a declarat că nu i se pare posibil ca „evacuarea aeriană să devină o practică curentă”, din cauza „riscurilor la adresa unei persoane rănite în aer”, care sunt „prea mari” în opinia sa.
„Calea aeriană este un ultim recues, atunci cînd nu mai există nicio altă şansă de a salva o persoană”, subliniază el.
La rândulsău, Guvernul ucrainean a transmis că această operaţiune este prima evacuare documentată de către o dronă aeriană în zona de luptă.
În acest tip de situaţie, utilizarea unor dorne mecanizate terestre este foarte frecventă.
De mai mulţi ani, operaţiuni de salvare ale unor civili au fost înregistrate deja - şi anume în China. În Ucraina, dronele sunt extrem de folosite de către ambii beligeranţi.
Ele sunt folosite în principal la lovirea inamicului, aprovizionarea cu cu hrană sau material a militarilor şi în misiuni de recunoaştere pe front.



















































