Opinii. Se impune publicarea prevederilor contractului semnat între Moldova şi Gazprom

0
Publicat:
Ultima actualizare:
gazprom conducta

Foşti şi actuali deputaţi, dar şi reprezentanţi ai societăţii civile cer autorităţilor transparenţă maximă în privinţa condiţiilor noului contract agreat cu Gazprom, notează IPN.

Reprezentanţii opoziţiei parlamentare cer Guvernului să stabilească rapid un mecanism de compensare a tarifelor pentru consumatorii casnici, astfel încât cetăţenii cu venituri modeste să facă faţă facturilor mari la gazele naturale şi energie electrică.

Experţii în domeniul energetic spun că decizia de a semna un nou contract cu Gazprom pentru o perioadă de 5 ani ar fi fost luată, cel mai probabil, la insistenţa părţii ruse. Potrivit anunţului făcut de Ministerul Infrastructurii de la Chişinău, părţile au convenit asupra aplicării vechii formule de creare a preţului.

„Era clar din start că Federaţia Rusă n-ar fi renunţat la influenţa asupra Republicii Moldova, stopând livrările de gaze naturale. Este important ca acest contract să nu conţină concesii de ordin politic sau o amânare a implementării pachetului energetic III. În acelaşi timp, trebuie să recunoaştem că cel mai bun preţ din regiune vine din Federaţia Rusă. Nu poţi să-ţi asumi o datorie de 709 milioane de dolari în trei ani de zile, pentru că asta ar reprezenta o presiune enormă asupra tarifului actual”, a spus expertul IDIS Viitorul Ion Muntean, în cadrul emisiunii „Întreabă Gheţu” de la TV8.

Fostul deputat Vitalia Pavlicenco spune că prin semnarea unui nou contract pentru o perioadă de 5 ani, Rusia ar dori să-şi menţină influenţa asupra Republicii Moldova, pentru a împiedica apropierea ţării noastre de Uniunea Europeană.

„Din practica anilor precedenţi, în discuţiile cu Rusia, ni se cerea pe şleau să renunţăm la obiectivele de integrare europeană, în schimbul unor relaţii avantajoase cu Moscova. Lavrov a spus recent că Rusia este deranjată de ingerinţele prea accentuate ale reprezentanţilor UE în Republica Moldova, de asta preocuparea politică principală la Moscova este ca Republica Moldova să rămână, printr-un acord de furnizare a gazelor, ca un satelit al Rusiei”,  a spus Vitalia Pavlicenco.

Opoziţia parlamentară cere autorităţilor să facă publice toate prevederile contractului, ca societatea să cunoască dacă au fost făcute sau nu concesii de ordin politic. În acelaşi timp, prioritatea zero a guvernării ar trebui să fie compensarea tarifelor consumatorilor casnici, spun reprezentanţii opoziţiei.

„Prioritar ar fi să ştim ce se întâmplă cu datoriile istorice, care este perioada de achitare, care este formula de creare a preţului. Toată societatea trebuie să cunoască foarte clar care va fi tariful pentru consumatorul casnic, pentru că ne dăm bine seama că nu vom mai avea parte de vechiul preţ. În România s-a venit cu iniţiativa de a plafona tariful pentru consumatorul final, iniţiativă valabilă şi pentru unele sectoare ale economiei, diferenţa va fi compensată de stat. Şi la noi oamenii trebuie să beneficieze de compensaţii”,  a spus deputatul Partidului Şor Denis Ulanov.

Fostul deputat PCRM, Alexandr Petkov, cere autorităţilor să ia la puricat activitatea întreprinderii Moldovagaz, pentru ca toată societatea să cunoască dacă aceasta activează sau nu în interesul cetăţenilor.

„Îi reamintesc Maiei Sandu că pe 20 octombrie la şedinţa Adunării Acţionarilor au trimis o consultantă de la Agenţia Proprietăţii Publice ca să semneze acest contract pentru luna octombrie, prin care se livrau volume de gaze în Transnistria, mai reduse, e adevărat, dar la preţul de 790 de dolari. Costul contractului era de 140 de milioane de dolari. A venit o consultantă, nici măcar ministrul nu era. Am dori ca Maia Sandu să dispună ca toate acţiunile statului în astfel de întreprinderi cum este Moldovagaz să vină după ce s-a luat decizia în şedinţă publică de Guvern”,  a spus Petkov.

Republica Moldova a semnat cu Gazprom, pe 29 octombrie, un nou contract de achiziţiei a gazului. Potrivit deciziei luate la Sankt Petersburg, livrările de gaz conform noului acord urmează să înceapă din 1 noiembrie 2021. În octombrie Republica Moldova a primit gaz în baza unei prelungiri de o lună a contractului cu Gazprom, în volum insuficient. Diferenţa de volum a fost achiziţionată în această perioadă de pe piaţa spot, prin intermediul companiei Energocom, la preţuri de piaţă.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite