Cresc şansele unui acord de gaze între Moldova şi Azerbaidjan

Cresc şansele unui acord de gaze între Moldova şi Azerbaidjan

România negociază livrări de gaze din Azerbaijan. Despre aceasta a comunicat în cadrul unei reuniuni de lucru a comisiei interguvernamentale Azerbaidjan-România ministrul adjunct azer al Energiei Kamal Abbasov, relatează IPN cu referire la media din Baku.

Ştiri pe aceeaşi temă

Diverse proiecte energetice se află în atenţia unor companii azere şi româneşti, după ce la 31 decembrie 2020, pentru prima dată în istorie, Azerbaidjanul şi-a exportat gazele naturale pe piaţa europeană prin conductele Coridorul sudic al gazelor. Cu acces direct la piaţa europeană, Azerbaidjanul şi-a diversificat oportunităţile de export. Conducta Transadriatică (TAP), care este partea europeană a Coridorului sudic al gazelor, va furniza anual opt miliarde de metri cubi de gaz Italiei şi un miliard de metri cubi de gaze Greciei şi Bulgariei. Şi Republica Moldova întreprinde eforturi de procurare a energiei azere. La începutul anului Andrei Spînu, vicepremier şi ministru al infrastructurii şi dezvoltării regionale, a participat la cea dea 8-a reuniune ministerială a Consiliului consultativ al Coridorului Sudic de gaze, care a avut loc la Baku. În marja reuniunii, Andrei Spînu a avut o întrevedere cu ministrul azer pentru energetică, Parviz Shahbazov, care a remarcat că ţara sa dispune de potenţialul necesar pentru a majora exporturile de gaze azere şi pentru a extinde Coridorul Sudic de gaze. „Republica Moldova are şanse reale să cumpere gaze naturale din Azerbaidjan. Avem, în sfârşit, diversificarea surselor de aprovizionare cu gaz. Nu vreau să dau un termen, dar garantez că în următorii ani Republica Moldova va avea surse diversificate de gaz”, spunea recent Andrei Spînu în cadrul unei emisiuni televizate la TV8.  

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările