Tragedie în Portugalia. Trei români, găsiți morți într-un rezervor de apă din Loulé. Aveau 21, 24 și 40 de ani
Trei muncitori români, cu vârste de 21, 24 și 40 de ani, au murit luni, în timpul unor lucrări de întreținere desfășurate la o proprietate privată din Quinta do Lago, în apropiere de Loulé, în sudul Portugaliei. Potrivit postului public RTP, aceștia efectuau lucrări de impermeabilizare în interiorul unui rezervor de apă.

UPDATE Trei cetățeni români, în vârstă de 21, 24 și 40 de ani, și-au pierdut viața luni, în timp ce efectuau lucrări de mentenanță la o proprietate privată din localitatea Quinta do Lago, în zona orașului Loulé, din sudul Portugaliei. Alte trei persoane, cu vârste cuprinse între 50 și 52 de ani, au primit asistență medicală la fața locului, însă ar fi refuzat transportul la spital.
Autoritățile au fost alertate la ora 12:53. Echipajele de intervenție au încercat să îi resusciteze pe cei trei muncitori, dar decesele au fost constatate la fața locului.
Potrivit informațiilor preliminare prezentate de RTP, cei trei bărbați ar fi putut fi victimele unei intoxicații după ce au intrat în rezervor. Cauza deceselor nu a fost însă stabilită oficial, iar această ipoteză urmează să fie verificată în cadrul anchetei.
La intervenție au participat aproximativ 30 de persoane, sprijinite de 13 vehicule terestre, inclusiv echipaje ale pompierilor din Loulé și ale serviciului național de urgență medicală din Portugalia.
Autoritatea pentru Condițiile de Muncă (ACT) a fost chemată la locul incidentului, în timp ce Garda Națională Republicană (GNR) investighează circumstanțele în care s-a produs tragedia.
Ancheta va trebui să clarifice ce a provocat moartea celor trei români și dacă au fost respectate condițiile de siguranță în timpul lucrărilor.
Știrea inițilă
Trei bărbați care lucrau la o proprietate privată din sudul Portugaliei au murit luni, în urma unui incident produs într-un rezervor de apă. Potrivit informațiilor preliminare, aceștia efectuau lucrări de etanșare. Presa portugheză susține că victimele ar fi cetățeni români, însă autoritățile nu au confirmat deocamdată naționalitatea lor.
Incidentul s-a produs în apropierea orașului Loulé. Cei trei muncitori au fost găsiți fără viață în interiorul rezervorului, iar intervenția echipelor de salvare nu a reușit să le salveze viețile.
Deocamdată, nu se știe ce a provocat moartea celor trei bărbați. Ipoteza unui accident de muncă este luată în calcul, dar împrejurările exacte urmează să fie stabilite în urma cercetărilor.
Inspectorii de muncă sunt așteptați la locul incidentului pentru a verifica modul în care se desfășurau lucrările și condițiile în care muncitorii au ajuns în rezervor.
Identitatea victimelor și informațiile privind cetățenia acestora urmează să fie clarificate de autorități.




















































