Zilele Parlamentului Moldovei se vor desfăşura în Rusia în perioada 15-21 decembrie

Zilele Parlamentului Moldovei se vor desfăşura în Rusia în perioada 15-21 decembrie

Zilele Parlamentului Republicii Moldova se vor desfăşura, în perioada 15-21 decembrie, la Sankt Petersburg şi regiunea Leningrad. Va avea loc un eveniment cu genericul „Tradiţii de iarnă în Moldova”, sub egida Parlamentului Republicii Moldova, transmite IPN.

În cadrul acţiunii va fi prezentată o expoziţie de fotografie consacrată aniversării a 30-a a legislativului moldovenesc şi va fi vernisată o expoziţie tematică cu lucrări ale artiştilor plastici din Republica Moldova şi din Sankt Petersburg. Cei mai activi compatrioţi vor fi premiaţi. Potrivit lui Ion Lipciu, reprezentantul permanent al Parlamentului Republicii Moldova în Adunarea interparlamentară a statelor-membre ale CSI, adjunct al secretarului general al Consiliului Adunării Interparlamentare, în cadrul sărbătorii, compatrioţii moldoveni, îmbrăcaţi în costume populare şi cu acompaniament şi elemente tradiţionale, precum zurgălăi sau buhai, vor colinda demnitarii Adunării Legislative a oraşului Sankt Petersburg şi a regiunii Leningrad. Şirul manifestărilor se va încheia cu o recepţie oficială la data de 21 decembrie, în incinta Palatului Taurida, la care sunt invitaţi circa 300 persoane. La recepţie vor participa demnitari din administraţia oraşului şi regiunii, corpul diplomatic acreditat, personalităţi din domeniul ştiinţei şi culturii, reprezentanţi ai oamenilor de afaceri şi societăţii civile. Oaspeţii vor avea ocazia să guste din bucatele tradiţionale moldoveneşti şi să savureze vinurile moldoveneşti în atmosfera unei sărbători cu specific naţional.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările