S-a stins din viaţă Valeriu Turea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
x

Directorul general al Biroului pentru Relaţii cu Diaspora, Valeriu Turea, s-a stins din viaţă. „O pierdere grea şi o durere imensă pentru noi, colegii, dar mai ales pentru familia care i-a fost alături toată viaţa”, se menţionează într-un necrolog semnat de premierul Ion Chicu, transmite IPN.

Valeriu Turea s-a născut în satul Rosoşeni, regiunea Cernăuţi, Ucraina. A îmbinat cu talent cariera de jurnalist cu cea de diplomat. În perioada anilor 2010-2015, a fost ambasador al Republicii Moldova în Portugalia, iar în 2015-2016 a ocupat funcţia de director general al Biroului pentru Relaţii cu Diaspora. A revenit în această funcţie în octombrie 2019.

Palmaresul lui Valeriu Turea cuprinde numeroase expoziţii defotografie, dar şi volumul intitulat „Vişinul baronului Münchhausen”. „A fost un om extraordinar şi va rămâne pentru totdeauna în sufletele şi inimile noastre. Ne simţim privilegiaţi să-l fi cunoscut. Sincere condoleanţe familiei îndurerate”, se mai menţionează în necrolog.

Valeriu Turea avea 69 de ani.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite