Rep. Moldova. Presiunea din sistemul de transportare a gazului se stabilizează

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO simbol
FOTO simbol

Presiunea din toate segmentele sistemului de transport al Moldovatransgaz sunt peste valorile critice şi continuă să crească. Volumul de gaze naturale care urma să intre la punctele de interconectare cu Ucraina, la 2 noiembrie, constituie 14,2 mln. de m3, faţă de 5,7 mln. m3 pe zi în luna octombrie.

De asemenea, Ministerul informează că Termoelectrica CET Sursa 1 va trece, în perioada imediat următoare, de la utilizarea păcurii, la arderea gazelor naturale. Totodată, urmează a fi suplinite rezervele de combustibil alternativ. Precizarea este făcută de ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, într-un comunicat de presă, citat de IPN.

În altă ordine de idei, ministerul susţine că din totalul de 4 430 de obiecte racordate la SACET, în municipiul Chişinău, sunt conectate la încălzire 3 335 (aproximativ 75%), dintre care, peste 2,5 mii de blocuri locative, ceea ce constituie peste 90% din fondul locativ. Pe parcursul zilei de 2 noiembrie urmau să fie conectate mai bine de 130 de conectate blocuri locative. Din cele peste 2,8 mii de blocuri locative neconectate, circa 170 sunt neconectate din considerentul că administratorii nu au solicitat furnizarea energiei termice pentru încălzire.

În municipiul Bălţi, începând cu data de 30 octombrie, CET-Nord a revenit la regimul normal de lucru şi a început a conecta consumatorii conform graficului şi regimurilor tehnologice de producere. Actualmente, sunt conectate toate obiectele sociale şi peste 400 de blocuri locative din 719. Termogaz-Bălţi, la fel a primit volumele necesare de gaze naturale, respectiv a conectat obiectele sociale şi blocurile locative deservite.

Până la semnarea noului contract de livrare a gazelor, compania rusească Gazprom oferea Republicii Moldova doar circa 60 la sută din necesar, ceea ce prezenta un pericol pentru funcţionarea sistemul de transportare a gazului. Pentru menţinerea nivelului necesar al presiunii, Chişinăul a apelat la ajutorul României şi Ucrainei, precum şi a achiziţionat, pentru prima dată în istorie, gaze din surse alternative.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite