Fermierii din R. Moldova se plâng de faliment. Preţul mare al motorinei îi pune în impas

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO simbol
FOTO simbol

Scumpirea galopantă a motorinei afectează fermierii, iar o parte dintre ei riscă să intre în faliment, a declarat, în cadrul unei dezbateri publice organizate de IDIS Viitorul, Vasile Mârzneco, directorul executiv al Federaţiei Naţionale a Fermierilor, citat de IPN.

Anterior cheltuielile agricultorilor la hectar se ridicau la 6-7 mii. Acum însă, doar costul pentru motorină este de 3 mii de lei. „Vom lucra în pierdere. Posibil să nu putem nici lucra. Unii furnizori nu oferă nimic fără plăţi anticipate. (...) Pe lângă costurile mari la motorină, avem şi preţuri mari la fertilizaţi, care la fel ne afectează”, a explicat Vasile Mârzenco.

O soluţie propusă de agricultori ţine de compensarea accizelor la procurările de motorină şi a taxei pe valoare adăugată. „Dacă litrul de motorină este peste 25 de lei, dar el o să ajungă şi la 30 (de lei) cred, asta înseamnă că taxa pe valoare adăugată ar fi şase lei şi accizele vreo doi lei şi şaptezeci de bani la litru. Asta ar însemna în jur de opt lei pentru un litru. Înseamnă că, dacă se respectă intenţiile astea, vom deconta motorina la lucrările agricole cu preţul undeva în jur de 20 de lei, deşi şi acesta este un preţ mare pentru noi”, a menţionat directorul executiv al Federaţiei Naţionale a Fermierilor.

Săptămâna trecută, pe piaţa carburanţilor din Republica Moldova s-a atestat, o situaţie fără precedent când preţul angro al motorinei era cu 3-4 lei (29 de lei/litru) mai mare faţă de preţul de la pompă. Experţii au vorbit despre o înţelegere de cartel a trei companii petroliere.

De două săptămâni, preţul la carburaţi este în continuă ascensiune şi atinge noi recorduri în fiecare zi. Pentru miercuri, ANRE a stabilit un plafon la motorină de 26,91 de lei/litru, iar la benzină – 27,72 de lei/litru.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite