Doi bărbaţi, reţinuţi după ce au primit 4.000 euro pentru facilitarea şi organizarea traversării ilegale a frontierei dinspre România spre Moldova

Doi bărbaţi, reţinuţi după ce au primit 4.000 euro pentru facilitarea şi organizarea traversării ilegale a frontierei dinspre România spre Moldova

Vama Leuşeni FOTO simbol

Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, oficiul Nord, de comun cu Serviciul de Informaţii şi Securitate au reţinut doi bărbaţi bănuiţi că au facilitat şi organizat trecerea ilegală a frontierei de stat, prin postul vamal Leuşeni, în schimbul sumei de 4.000 euro.

Ştiri pe aceeaşi temă

Mai exact, cei doi au pretins că au influenţă asupra persoanelor din Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, astfel încât persoana solicitantă să intre în ţară fără ca să fie înregistrată în baza de date relevantă. Motivul solicitării ţinea de faptul că solicitantul era anunţat în căutare într-un dosar penal pentru escrocherie. Astfel, aceştia au primit suma de bani în două tranşe, pentru ca să-i asigure persoanei intrarea nedetectată în ţară, iar luni, 6 decembrie au fost reţinuţi de oamenii legii.

După audierea acestora de către procurorii PCCOCS, oficiul Nord, bănuiţii şi-au recunoscut vinovăţia şi colaborează în vederea elucidării tuturor circumstanţelor. Cu referire la solicitant, în privinţa acestuia va fi pornită urmărirea penală pentru trecerea ilegală a frontierei de stat.

Operaţiunea a avut loc sub supravegherea procurorilor PCCOCS, cu sprijinul ofiţerilor Serviciului de Informaţii şi Securitate şi ai Serviciului Protecţie Internă şi Anticorupţie a MAI.

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările