Doar 1,88% din numărul total al călătorilor plătesc electronic în troleibuzele din Chişinău

Doar 1,88% din numărul total al călătorilor plătesc electronic în troleibuzele din Chişinău

Circa 219 mii de pasageri au preferat să plătească cu cardul bancar sau cu telefonul mobil în troleibuzele din capitală de la lansarea proiectului-pilot, în martie anul curent, şi până pe 14 octombrie, potrivit datelor Regiei Transport Electric Chişinău. Felicia Rusu, purtătorul de cuvânt al RTEC, a precizat într-un răspuns pentru IPN că este vorba de 1,88% din numărul total al călătorilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Proiectul-pilot de aplicare a sistemului de taxare electronică în transportul public municipal a  fost lansat pe şase linii de troleibuz. Pe rutele 22, 23, 24 şi 30 a operat compania Mastercard/Maib, iar pe rutele 10 şi 32 – compania Visa/VictoriaBank.

„Menţionăm că implementarea proiectului-pilot reprezintă o etapă importantă în procesul de implementare a plăţilor electronice în sistemul de transport public din municipiul Chişinău. Printre avantajele de bază a proiectului evidenţiem următoarele: modernizarea imaginii transportului public municipal; posibilitatea implementării unui sistem complex de biletare; colectarea datelor privind structura călătoriilor; posibilitatea implementării biletului unic şi în primul rând modernizarea imaginii transportului public municipal”, se menţionează în răspunsul RTEC.

Intervievaţi de IPN, mai mulţi călători au spus că ar prefera să plătească electronic pentru serviciile de transport public, dar obişnuiesc să o facă în modul tradiţional pentru că sistemul nu este disponibil în toate troleibuzele, nici chiar pe rutele implicate în proiect, şi niciodată nu ştii cum vei putea plăti. Iar dacă îţi pregăteşti banii pentru bilet din staţie, nu mai schimbi modalitatea de plată în ultimul moment. Alţi călători au spus că nu vor să folosească cardul bancar în troleibuz din motive de siguranţă, dar ar opta pentru tichete sau abonamente electronice, dacă ar exista o asemenea posibilitate.

La lansarea proiectului-pilot, autorităţile municipale anunţau că, după o perioadă de şase luni, vor prezenta rezultatele acestuia şi vor lua o decizie legată de plăţile în continuare pentru  serviciile de transport public. Deocamdată acest lucru nu a fost făcut.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările