Cont pentru donaţii destinate reconstrucţiei Filarmonicii Naţionale

Cont pentru donaţii destinate reconstrucţiei Filarmonicii Naţionale

Ministerul Finanţelor a deschis un cont pentru colectarea fondurilor sub formă de donaţie pentru reconstrucţia Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchevici”, devastată în urma incendiului izbucnit pe 24 septembrie, transmite IPN.

Ştiri pe aceeaşi temă

Donaţiile pot fi făcute în lei moldoveneşti, dolari americani şi euro. Rechizitele pentru efectuarea donaţiilor cu destinaţia „Donaţii pentru reconstrucţia Filarmonicii Naţionale S. Lunchevici” pot fi accesate pe pagina web a Ministerului.

Premierul Chicu a anunţat că marea majoritate a partiturilor din fonoteca Filarmonicii Naţionale e salvată. „Am pierdut completamente clădirea, dar ce e mai valoros – colectivul artistic, va continua să activeze şi să ne bucure cu creaţia lor divină! Provizoriu, de pe alte scene artistice. În scurt timp le vom pune la dispoziţie şi instrumentele muzicale necesare”, precizează premierul într-o postare pe Facebook.

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a stabilit primele versiuni de izbucnire a arderii. Prima ipoteză este o defecţiune a echipamentului electric. A doua – scurtcircuit în reţeaua electrică, iar a treia ipoteză este nerespectarea regulilor de apărare împotriva incendiilor la efectuarea lucrărilor de secţionare şi tăiere a metalului (in instituţie se făceau lucrări de sudare a unor ţevi).

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările