Păţania unei femei care i-a angajat pe singurii doi oameni ai străzii din Huşi. A regretat amarnic decizia

Păţania unei femei care i-a angajat pe singurii doi oameni ai străzii din Huşi. A regretat amarnic decizia

Cei doi oamenii ai străzii au primit condiţii decente la fermă FOTO Vremea Nouă Vaslui

Doar trei zile au rezistat singurii oameni ai străzii din Huşi la ferma din Botoşani a binefăcătoarei lor, care le-a oferit casă, masă şi un loc de muncă bine plătit. Cei doi fraţi au reuşit să distrugă cu motorină toată producţia de lapte a fermei.

Oraşul vasluian Huşi este o aşezare destul de mică şi liniştită, situată foarte aproape de graniţa cu Republica Moldova, în care oamenii duc un trai aproape patriarhal. Sunt puţine locuri de muncă, nu există mall, dar şi rata infracţionalităţii este redusă. De altfel, e şi greu să faci ceva bun sau rău la Huşi fără să te ştie imediat aproape toată suflarea localităţii.

La Huşi sunt doar doi oameni ai străzii. Comparativ cu oraşele mari ale ale României, este o problemă socială de dimensiuni liliputane. Dar este o problemă pe care localnici n-au putu ori n-au ştiut cum să o rezolve. Pe acest fundal, o femeie de faceri milostivă, tocmai din Botoşani, a vrut să facă un bine tuturor, aşa că le-a oferit celor doi oameni ai străzii casă, masă şi locuri de muncă bine plătite la ferma ei zootehnică.

Ideea le-a plăcut celor doi (care sunt fraţi şi au 56, respectiv 58 de ani), mai ales că de câţiva trăiau în cimitir şi sufereau frecvent de foame, de frig şi de tot felul de boli specifice traiului mizerabil. Numai că bunele intenţii nu-s mereu de ajuns.

Deşi la fermă ei au primit condiţii decente de locuit, trei mese pe zi şi 2.500 de lei pe lună, bani în mână, cu condiţia să muncească ce s-o pricepe, nu au rezistat acolo de cât trei zile. Bărbaţii le-au mărturisit din prima celor de la fermă că, de fapt, ei nu se pricep la nimic, iar când au fost trimişi să ajute viţeii să se hrănească de la vaci au fugit imediat, spunând că le este frică de animale.

Ca urmare, au fost puşi apoi să spele pe jos, dar pentru că nu puteau să strunească furtunul, erau puşi la pământ de presiunea apei, astfel încât au renunţat şi la această activitate. După cum a mărturisit proprietara fermei, cei doi erau mai mereu pe la bucătăreasă pentru a-i cere ceva de băut.

Însă ceea ce a pus capac la toate a fost isprava lor din a treia zi. Fraţii din Huşi au observat un butoi de 800 de litri plin cu laptele strâns peste zi la fermă şi s-au gândit să se servească singuri. Au găsit prin curte un bidon de plastic şi l-ai băgat în butoi să scoată lapte. Problema este că în bidon era şi un rest de motorină, astfel încât au stricat toată producţia de lapte a fermei.

Binefăcătoarea lor nu a mai rezistat şi i-a trimis pe loc înapoi la Huşi, aşa că oraşul are din nou oameni ai străzii, după scurta perioadă în care se părea că toată lumea va avea de câştigat din milostenia botoşănencei. 

Bărbaţii au ajuns în weekend în oraşul vasluian şi au putut fi văzuţi din nou rătăcind pe străzi. „Asemenea oameni sunt pagubă la casă. Mai mult strică, decât să facă. Mai trebuie alţi angajaţi să stea după ei, să nu ia sau să distrugă ceva pe aici”, a spus proprietara fermei, vizibil dezamăgită de situaţie.

Vă recomandăm şi:

UPDATE Caz revoltător la Vaslui. Copil de 13 ani, călcat în picioare şi bătut până la leşin. „Calcă-l pe cap!” VIDEO

Cum a reuşit un tânăr medic să devină fermier de succes într-un sat vasluian. Soţia lui joacă un rol esenţial

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările