Facilităţi pentru turişti: cum poţi ajunge mai repede la Festivalul Internaţional Anonimul de la Sfântu Gheorghe

Facilităţi pentru turişti: cum poţi ajunge mai repede la Festivalul Internaţional Anonimul de la Sfântu Gheorghe

Cursă specială Mahmudia - Sfântu Gheorghe FOTO Adevărul

Soluţie pentru problema transportului spre festivalul organizat în Delta Dunării: cursa pe apă de la Mahmudia la Sfântu Gheorghe îi va scuti pe turişti de aproximativ trei ore petrecute pe vapor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Este o cursă specială, care funcţionează numai pe perioada Festivalului de Film Anonimul, atunci când cererea este uriaşă, după cum spun reprezentanţii Navrom, societatea care asigură transportul în deltă.

Nicolae Chichi, din cadrul Navrom, spune că au un pasager care pleacă în fiecare zi din Mahmudia (la ora 14.00) spre Sfântu Gheorghe şi care se întoarce de la Sfântu la ora 9.00.

Această navă, un pasager, va circula zilnic pe ruta Sfântu Gheorghe – Mahmudia, astfel încât turiştii să poată ajunge mai repede la destinaţie.

Preţul unui bilet de transport între Mahmudia şi Sfântu Gheorghe este de 30 de lei de persoană (acesta este preţul plătit de cei care nu locuiesc pe raza municipiului Tulcea sau în Delta Dunării), iar vaporul te va duce la destinaţie în două ore şi jumătate, cu 7 lei mai puţin decât un bilet întreg de la Tulcea la Sfântu Gheorghe.

Astfel, turiştii câştigă timp: cel puţin două ore. Transportul exclusiv pe apă din portul Tulcea până la Sfântu Gheorghe durează mai mult de cinci ore. Dacă alegi varianta pusă la dispoziţia turiştilor pe perioada festivalului, ajungi în Mahmudia în aproximativ jumătate de oră (este o distanţă de puţin peste 30 de kilometri, iar drumul este reabilitat recent, astfel că nu ai de ce să te temi de gropi tipic româneşti), la Mahmudia ai o parcare generoasă unde îţi poţi lăsa maşina şi ajungi la Sfântu în două ore şi jumătate. Per total, un drum Tulcea – Sfântu s-ar reduce cu mai mult de două ore.

„Am decis să punem în funcţiune acest pasager, cursă specială, pentru că cererea este foarte mare în perioada festivalului. Ea va circula numai până la finalul acestei manifestări, până la sfârşitul săptămânii viitoare“, a declarat Nicolae Chichi.

Mai citiţi şi:

Câştigătorul unui premiu Oscar este invitatul de onoare al ediţiei aniversare „Anonimul“

VIDEO Scurtmetrajele lui Adrian Silişteanu şi Gheorghe Preda, la Festivalul Anonimul


Finanţare sub semnul întrebării pentru ediţia a zecea a Festivalului „Anonimul“

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările