Teroarea la care a fost supusă o tânără care a rupt o relaţie periculoasă: „Te voi băga în pământ”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tânărul nu are voie să se apropie la o distanţă mai mică de 150 de metri de fată FOTO Pixabay
Tânărul nu are voie să se apropie la o distanţă mai mică de 150 de metri de fată FOTO Pixabay

Curtea de Apel Timişoara a pronunţat sentinţa finală într-un dosar de şantaj în care a fost trimis în judecată un tânăr de 24 de ani din Reşiţa, acuzat că a şantajat-o şi hărţuit-o pe fosta sa iubită. Tânărul a scăpat ieftin, fiind condamnat la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare.

Dosarul de şantaj în care a fost trimis în judecată tânărul de 24 de ani s-a judecat în primă instanţă la Judecătoria Timişoara. 

Inculpatul a fost condamnat la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru şantaj şi hărţuire. Sentinţa a fost menţinută de Curtea de Apel Timişoara, care a pronunţat în 12 octombrie 2021 sentinţa finală.

Teroarea la care a fost supusă victima

Potrivit sentinţei, dosarul penal pe numele tânărului din Reşiţa a fost deschis în 2020 după ce fosta sa iubită, studentă în Timişoara a depus plângere arătând că este hărţuită şi şantajată. Concret, tânăra reclama faptul că fostul său iubit, de care s-a despărţit din cauza comportamentului agresiv şi impunător al acestuia. Tânăra a reclamat că fostul iubit încearcă să îi controleze viaţa, să o întrebe când se întoarce de la şcoală, ce prieteni are, cu cine iese în oraş şi să îi interzică să iasă cu colegii de la facultate. 

Victima a ataşat la dosar şi mesajele de ameninţare primite din partea şantajistului: „te voi juca în picioare; vei regreta ziua în care te-ai născut, o să vă dau teroare; vei vedea; îţi scot eu alea din cap, vei vedea, te voi face fată de casă; te călăresc în picioare; te bat până te omor, o să vezi; mă doare în p*** pe mine de viaţa mea, dar te voi băga în pământ, îţi zic; o să îţi fisurez toate oasele, te voi băga în pământ, rupto..., te aranjez; te joc în picioare te joc, ascultă bine ce zic, mă doare în p*** că ai mesaje, du-te la poliţie”.

Tânărul trimis în judecată a recunoscut faptele, dar le-a justificat prin faptul că „era gelos, că au avut o relaţie de iubire şi că persoana vătămată l-ar fi umilit, că ascundea relaţia cu el de părinţii ei, că se întâlnea cu alţi băieţi şi că îl înşela”.

De ce a fost condamnat şantajistul cu suspendare

Judecătoria Timişoara, în primă instanţă, şi Curtea de Apel Timişoara, în apel, au explicat de ce în cazul tânărului e suficientă o pedeapsă de închisoare cu suspendare.

„Instanţa constată că circumstanţele personale ale inculpatului, lipsa antecedentelor, vârsta inculpatului precum şi atitudinea inculpatului în faza de urmărire penală, îndreptăţesc instanţa să considere că o pedeapsă executată în regim de detenţie nu este în interesul acestuia, putând aduce prejudicii morale acestuia şi sporind practic potenţialul infracţional ce se impune a fi stopat. Cu toate acestea, se impune supravegherea conduitei inculpatului pentru o perioadă determinată”, se arată în hotărârea Judecătoriei Timişoara, menţinută de Curtea de Apel.

„Nici în momentul de faţă inculpatul nu a înţeles să-şi asume consecinţele faptelor sale infracţionale, considerându-se nevinovat şi îndreptăţit să hărţuiască persoana vătămată, astfel că este necesară condamnarea acestuia pe un termen de supraveghere de 3 ani, astfel cum a dispus prima instanţă, timp în care inculpatul poate va înţelege că nu are dreptul de a insulta, jigni, ameninţa cu moartea sau hărţui o persoană, doar pentru că s-a îndrăgostit de aceasta.

De asemenea, poate inculpatul va înţelege că dacă prin hotărârea de condamnare s-a dispus împotriva sa obligaţia de a nu se apropia de persoana vătămată, aceasta trebuie respectată, consecinţa fiind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere”, au arătat şi judecătorii Curţii de Apel Timişoara.

Vă mai recomandăm:

Şeful pieţelor din Timişoara, intrat într-un conflict dur cu primarul Dominic Fritz, a fost demis

Ionuţ Nasleu a trimis, în stare de urgenţă, maşina de la Pieţe SA la Bucureşti ca să-i fie adusă iubita la Timişoara

Nasleu, şeful pieţelor din Timişoara, a trimis angajaţii societăţii primăriei să-i facă reparaţii în apartamentul secret din Bucureşti

Cine este şeful pieţelor din Timişoara care îl persiflează din SUA pe primarul Fritz: „Naşul meu e milionar în America”

Mesaj incredibil al unui liberal: „Am cedat Timişoara unor personaje virulente, pe care obişnuiam să le batem în şcoală şi cărora le furam mâncarea”

VIDEO Şeful pieţelor din Timişoara, fost consilier al primarului Robu, filmat dând bani unui manelist: „Este o vorbă mare, că Ionuţ are valoare“

Timişoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite