Proiect de hotărâre la Timişoara: hrănirea porumbeilor, câinilor şi pisicilor pe stradă, interzisă

Proiect de hotărâre la Timişoara: hrănirea porumbeilor, câinilor şi pisicilor pe stradă, interzisă

Porumbei din centrul Timişoarei FOTO Răzvan Vitionescu

Consilierii locali USR-Plus Răzvan Stana şi Rodica Militaru vor să interzică hrănirea porumbeilor şi a animalelor fără stăpân de pe domeniul public.

Consilierii locali din Timişoara vor vota în curând un nou regulament cu privire la animalele de companie şi cele de pe stradă. S-a discutat mult despre modificările care prevăd că proprietarii de animale nu vor mai avea nevoie de acordul vecinilor pentru a ţine câini sau pisici.  
 
Un subiect care a trecut uşor neobservat este cel legat de interzicerea hrănirii porumbeilor şi a animalelor fără stăpân de pe domeniul public.  
 
Cel mai controversat punct se referă la porumbei. Centrul oraşului de pe Bega este împânzit de porumbei, iar locuitorii s-au obişnuit să-i hrănească. 
 
Iniţiatorii proiectului sunt consilierii locali USR-Plus Răzvan Stana şi Rodica Militaru. 
 
„În Ungaria, în parcuri este interzisă hrănirea, iar amenzile sunt undeva până la 200 de euro. Parisul a  angajat păsări de pradă care să facă un control al porumbeilor. Londra interzice, Viena interzice,  Helsinki. Dacă noi vom încerca să îi hrănim, ei nu vor muri de foame. Ei îşi vor găsi resursele necesare acolo unde sunt acum. Nu este ok să hrăneşti porumbeii. Resturile care rămân atrag şoareci, atrag şobolani. Porumbeii sunt şi purtători de diverse boli, chiar transmisibile la om, chiar transmisibile la om, cum este psitacoza, o boală destul de gravă. Ideea este nu de a porni o acţiune împotriva porumbeilor, ci de a controla lucrurile. Iniţiativa a pornit de la iniţiativa Direcţiei de Mediu din primărie de a controla acest lucru, iar noi am fost de acord”, a declarat Răzvan Stana, citat de Expressdebanat.ro. 

Rodica Militaru susţine că păsările degradează faţadele clădirilor istorice şi distrug statuile.
 
„Aceşti porumbei cu excrementele lor distrug faţadele clădirilor, distrug statuile. Vedeţi că au fost renovate multe clădiri frumos, în centru, clădirile acestea cum vor arăta până în 2023? Dar nu se pune problema de a nu fi hrăniţi deloc aceşti porumbei. Ei au sursă de hrană într-un oraş ca Timişoara. Dacă ei nu mai au sursă de hrană, constant, în centru, cu sacul, sau pâine aruncată, pâinea care e foarte nesănătoasă pentru nutriţia porumbeilor, ei se vor răspândi în parcuri”, a explicat Rodica Militaru. 

FOTO Răzvan Vitionescu
 
Amendaţi vor fi, potrivit proiectului de regulament, şi cei care dau de mâncare câinilor sau pisicilor fără stăpân. 
 
„Există diverse abuzuri care ne-au fost semnalate în privinţa acestui articol, al hrănirii animalelor. Una este să hrăneşti un animal ocazional, alta este să hrăneşti în mod sistematic, cu sacul, animalele, într-un anumit punct, creând astfel disconfort multora dintre cetăţenii oraşului. Când mergi să hrăneşti sistematic 5-10 câini, pe o stradă, pe un teren viran, acesta este un abuz”, a mai spus Răzvan Stana, pentru Expressdebanat.ro. 
 
Totuşi, iniţiatorii regulamentului dau asigurări că acele persoane care vor hrăni sporadic animalele de pe stradă nu vor fi amendaţi, că nimeni nu va sancţiona un copil care hrăneşte cu o mână de grăunţe nişte porumbei. 
 
„Dacă mergeţi pe stradă şi hrăniţi un câine, eu vă asigur că nimeni nu vă va da o amendă. Dar dacă mergem seara într-un loc prestabilit, în fiecare seară, şi efectiv aruncăm saci de mâncare, efectiv nu le facem niciun bine”, a declarat Stana. 
 
Noul regulament se află în consultare publică până azi, 18 aprilie.  În 26 aprilie va avea loc o dezbatere publică, înainte de votul consilierilor locali.
 

Vă mai recomandăm:

Timişorenii vor putea ţine câini şi pisici fără acordul vecinilor. În ce condiţii vor călători animalele cu mijloacele de transport în comun
 

Primii paşi pentru eliminarea unei hotărâri care interzice deţinerea câinilor fără acordul vecinilor: „Cred că din 2007 ne-am mai emancipat“


Semnături pentru ca oamenii să aibă dreptul să ţină în apartamente câini şi pisici fără aprobarea vecinilor

Dominic Fritz, alături de iubitorii de animale. Vrea să abroge HCL-ul absurd prin care e nevoie de acordul vecinilor pentru deţinerea de câini şi pisici

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările