Timişorenii vor putea ţine câini şi pisici fără acordul vecinilor. În ce condiţii vor călători animalele cu mijloacele de transport în comun
0Noul regulament pentru deţinătorii de animale de companie din Timişoara prevede că nu mai este nevoie de acordul vecinilor în acest sens, iar animalele pot călători, cu bilet, în mijloacele de transport în comun.
Campania de strângere de semnături pentru anularea Hotărârii de Consiliu Local din 2007, care interzice deţinerea de animale de companie în apartament fără acordul vecinilor, procesele intentate, cât şi lobby-ul făcut de asociaţiile care se ocupă de protecţia animalelor a dat roade. Primăria Timişoara a pregătit un Regulament nou privind deţinerea animalelor de companie, precum şi noi reglementări prin modificarea HCL 371/2007. Timişoara a rămas ultimul oraş mare din România unde cei care doreau un animal de companie aveau nevoie de acceptul vecinilor. Cluj-Napoca, Bucureşti, Constanţa, Braşov, Satu Mare sau Oradea au renunţat la asemenea reguli.
Schimbarea a venit odată cu noua administraţie. Primarul Dominic Fritz s-a poziţionat din start de partea iubitorilor de animale, anunţând la începutul anului că va cere abrogarea HCL-ului care obligă proprietarii să ceară acordul vecinilor. „Probabil aţi aflat de aventura în instanţă a unei hotărâri de Consiliul Local adoptată de Consiliul Local al Municipiului Timişoara în 2007 care obligă proprietarii animalelor de companie să ceară acordul vecinilor de bloc. Această HCL a fost contestată în instanţă de un deţinător de animale de companie. Azi a pierdut procesul - Primăria a câştigat, dar asta nu mă bucură. Voi propune Consiliului Local să abrogăm această HCL şi să o înlocuim cu un regulament care prevede dreptul timişorenilor de a avea animale de companie - da, cu respectarea drepturilor vecinilor, dar fără a menţine această restricţie absurdă”, a declarat Dominic Fritz.
Asociaţiile de proprietari pot ţine animale în spaţii comune
Art.21 alin.g din HCL nr.206/26.05.2009 spune că în Timişoara este contravenţie “deţinerea animalului de companie în apartamente fără acordul scris şi ştampilat al asociaţiei de proprietari, adoptat cu majoritatea voturilor proprietarilor, în baza acordului locatarilor din şase apartamente limitrofe (apartamentul superior, inferior şi a celor învecinate de pe acelaşi etaj al apartamentului de deţinere al animalului de companie”.
Consilierii locali din Timişoara vor vota în curând un nou regulament, care spune că timişorenii nu mai au nevoie de acordul vecinilor ca să-şi ia un câine sau o pisică.
Mai mult, asociaţiile de proprietari vor putea ţine pe perioadă determinată câini sau pisici, în spaţii comune, cu obligaţia de a înregistra, deparazita, vaccina şi steriliza animalul. Vor rămâne însă în vigoare multe dintre contravenţii, astfel încât animalele să nu provoace disconfort celorlalţi locatari.
Cei care ies la plimbare cu un câine pe care îl lasă liber şi nu îl ţin în lesă riscă o amendă cuprinsă între 500 şi 800 de lei. La fel şi cei care nu au carnetul de sănătate să facă dovada vaccinărilor ori cei care intră cu câinii în locurile de joacă pentru copii.
Vecinii trebuie să se înţeleagă
Vecinii deranjaţi vor putea face reclamaţii la Primărie şi Poliţia Locală, dar şi proprietarii de animale care se simt hărţuiţi. „Orice reclamaţie trebuie făcută în scris, în primul rând deţinătorului de animale, iar apoi, dacă situaţia nu se remediază, autorităţilor competente. Deţinătorii de animale de companie pot reclama vecinii în cazul în care aceştia din urmă recurg la hărţuire, intimidare şi tentative de vătămare a animalelor (otrăvire, lovire ş.a.) autorităţilor competente: Poliţia Animalelor, secţia de poliţie de care aparţin, DSVSA, autorităţilor cu competenţe în domeniu. Vecinii deţinătorilor de animale de companie vor manifesta o atitudine tolerantă şi civilizată faţă de proprietarii sau locatarii care deţin, în condiţii legale, temporar sau definitiv, unul sau mai multe animale de companie”, se arată în noul regulament.
Dacă nu curăţă dejecţiile animalelor scoase la plimbare, timişorenii riscă sancţiuni cuprinse între 800 şi 1.000 de lei.
Bilete pentru câini pe mijloacele de transport în comun
De asemenea, câinii vor putea călătorii cu mijloacele de transport în comun din Timişoara. Câinii de talie medie şi mare trebuie ţinuţi în lesă şi vor purta botniţă. Câinii de talie mică trebuie ţinuţi în lesă, pot fi ţinuţi în braţe sau în cuşcă de transport. Pisicile sau alte animale mici vor fi ţinute în cuşcă sau geantă de transport, mai spune regulamentul. Proprietarul unui câine de talie medie sau mare trebuie să aibă bilet şi pentru animal când călătoreşte cu tramvaiul, troleibuzul sau autobuzul.
Vă recomandăm să mai citiţi:
Primii paşi pentru eliminarea unei hotărâri care interzice deţinerea câinilor fără acordul vecinilor: „Cred că din 2007 ne-am mai emancipat“
Semnături pentru ca oamenii să aibă dreptul să ţină în apartamente câini şi pisici fără aprobarea vecinilor