Primul cinema 7D din Timişoara: mișcări, apă, aer, vibrații şi gâdilături VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cinema 7 D la Timişoara
Cinema 7 D la Timişoara

Suspans, adrenalină, vise sau coşmaruri devenite realitate, toate acestea acompaniate de puterea iluziei şi a tehnologiei simulării, îi aşteaptă pe timişoreni.

Cinematograful a ajuns atât de avansat încât spectatorii pot să simtă pe propria piele, nu doar prin iluzie şi imagini tridimensionale, că fac parte din film. Cea mai nouă distracţie în Timişoara este Sala Moov – X Cinema 7 D din mall, unde publicul poate trăi, în doar câteva minute, adrenalină, suspans, vise sau coşmaruri.

Noua tehnologie virtuală oferă senzaţii unice; pe lângă imaginea 3D, scaunele se mişcă, oamenii sunt stropiţi cu jeturi de apă, aerul suflă direct în ceafă, totul culminând cu vibrațiile, gâdilăturile la nivelul spatelui și al picioarelor.



Sala din mall-ul timişorean, aflat în zona food-court, cuprinde un număr de şase scaune și toate echipamentele tehnice necesare redării realității 7D.  Extrem de confortabile, scaunele sunt fabricate în așa fel încât fiecare participant la realitatea virtuală să simtă în cel mai înalt grad efectele acestei forme de entertainment.

Timişorenii primesc la intrare o pereche de ochelarii speciali tridimensionali, iar sunetul dolby amplifică senzaţiile.

Deocamdată sunt două filme care pot fi vizionate: Dracula (10 minute), Pirații și Comoara Blestemată (12 minute). De la 1 decembrie va rula şi Moş Crăciun (10 minute).

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite