Gard de protecţie în jurul rezervaţiei naturale „Poiana Narciselor" de la Preajba

Gard de protecţie în jurul rezervaţiei naturale „Poiana Narciselor

Narcisele sunt rupte, deşi poiana unde acestea răsar este protejată de lege

Autorităţile locale din Târgu Jiu vor să protejeze florile din Poiana Narciselor printr-un gard, pentru a limita accesul publicului în zonă.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
Poiana Narciselor este declarată arie naturală protejată, dar florile sunt rupte mai ales în perioada în care aici se desfăşoară tradiţionalul bâlci care, în acest an, va avea loc duminică, 10 mai. 
Un echipaj format din poliţişti locali va supraveghea duminică zona, pentru a împiedica accesul celor care vin să culeagă flori sau care aduc animalele la păscut. „Vom discuta cu cei de la Poliţia Locală pentru ca în această săptămână să supravegheze permanent zona 24 de ore din 24 pentru ca duminică la Sărbătoarea Narciselor câmpul să fie plin de flori. Legat de această zonă, am primit între timp documentaţia să putem spune că este vorba de o arie protejată conform legii. Anul viitor vom închide perimetrul respectiv să fie cât de cât protejată împotriva animalelor, să nu mai fie terenul păscut şi împotriva celor care vin să le rupă, să le distrugă şi să ia acasă câte un braţ de flori“, a spus primarul municipiului Târgu Jiu, Florin Cârciumaru.
 
Comercianţii nu vor plăti taxe
 
Primarul municipiului Târgu Jiu a spus că, la Sărbătoarea Narciselor, comercianţii nu vor plăti taxe pentru concesionarea de teren pentru amplasarea teraselor şi a tarabelor:
 
Pentru duminică dorim să avem parte de un timp frumos. Anul trecut ne-am pregătit şi a plouat. Va fi o serbare câmpenească deschisă tuturor, iar comercianţii nu vor plăti vreo taxă. Vrem să avem o petrecere câmpenească la care să fie prezentă cât mai multă lume, chiar dacă sunt comercianţi sau vizitatori. Dorim ca prin măsurile luate să conservăm acea arie protejată şi să existe această sărbătoare şi pentru cei care vor urma“. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările