Cum se ceartă clubul Pandurii şi Primăria Târgu Jiu pe stadionul de 26 milioane de euro

Cum se ceartă clubul Pandurii şi Primăria Târgu Jiu pe stadionul de 26 milioane de euro

Stadionul de la Târgu Jiu a fost inaugurat în urmă cu o săptămână

Primăria municipiului Târgu Jiu şi clubul de fotbal Pandurii se află în conflict cu privire la administrarea şi încasarea tarifelor din folosirea stadionului municipal, care a fost inaugurat în urmă cu puţin timp.

Arena sportivă care a costat aproximativ 26 milioane de euro se află în patrimoniul şi în administrarea Primăriei Târgu Jiu, în baza protocolului de predare - primire încheiat cu Compania Naţională de Investiţii, care a construit stadionul. În schimb, echipa de fotbal Pandurii, aflată în procedură de insolvenţă, care activează în Liga a II-a, foloseşte gratuit stadionul, în urma unui protocol încheiat cu Primăria Târgu Jiu, pentru că clubul a investit în suprafaţa de joc, care este dotat şi cu un sistem de încălzire.

În urmă cu aproximativ o săptămână, Consiliul Local Târgu Jiu a stabilit tarifele pentru echipele care vor să joace pe noua arenă: 10.000 de lei, la care se adaugă o taxă de 1.000 de lei pe oră pentru folosirea instalaţiei de nocturmă.

După câteva zile, clubul Pandurii, care este reprezentat de Marin Condescu, fostul preşedinte, ca principal creditor, a emis un comunicat în care arată că închirierea stadionului se face doar cu acordul formaţiei şi a prezentat propriile tarife pentru utilizarea arenei: 10.000 de lei, la care se adaugă jumătate din veniturile obţinute pe biletele vândute, dar nu mai puţin de 20.000 de lei.
 
Marin Condescu, fostul lider de sindicat şi preşedinte al clubului de fotbal Pandurii Târgu Jiu, a fost condamnat definitiv, de Curtea de Apel Craiova, la o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare, pentru înşelăciune şi fals în înscrisuri private.

Clubul Pandurii ameninţă cu plângeri penale

„Pandurii Lignitul Târgu Jiu este club aflat în insolvenţă şi orice lipsire de fonduri, prin închirierea fără acordul clubului a bazei sportive, afectează angajaţii, jucătorii şi creditorii clubului“, se arată în comunicatul clubului Pandurii. Mai mult decât atât, clubul de fotbal ameninţă chiar cu depunerea de plângeri penale în cazul în care stadionul va fi închiriat fără acordul lui. Tot în comunicatul emis se precizează că Pandurii Lignitul a investit 10 milioane de euro în stadion:

„Orice demers de închiriere a bazei sportive, fără acordul clubului Pandurii Lignitul Târgu Jiu, va fi considerat un abuz iar pentru persoanele care vor încălca legea se va face plângere penală. Clubul Pandurii Lignitul Târgu Jiu mai face precizarea că investiţiile pe care le-a realizat în Stadionul Municipal din Târgu Jiu în ultimii 10 ani sunt mai mari decât investiţia Primăriei Târgu Jiu, ajungând la peste 10 milioane de euro. Toate aceste investiţii s-au realizat cu acordul Consiliului Local, conform Contractului de Comodat aflat în derulare“.
    

„Nu ştiu ce calitate are clubul Pandurii“

Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, susţine că Pandurii nu are nicio calitate să stabilească tarife: „Avem un contract de comodat în care se menţionează clar că stadionul poate fi folosit şi de alte structuri sportive cu acordul nostru Noi suntem proprietari pentur tot ceea ce înseamnă baza sportivă. Direcţia de Patrimoniu a încheiat un contract cu clubul FCU Craiova, care va folosi arena sportivă. Nu ştiu în ce calitate au fost stabilite tarifele respective. Există un contract de comodat şi nimeni nu i-a împiedicat să folosească baza sportiv. Nu sunt doar unii cu drepturi şi aţii cu obligaţii“.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: